Mircea Radu a ajuns la fundul sacului. A pierdut peste 35 000 lei

Publicat: 20/09/2018 | 11:59

Mircea Radu, celebrul prezentator al emisiunii ”Din dragoste”, trece prin momente financiare extrem de dificile. Dar cifrele seci arată că vremurile de glorie s-au dus ca și cum nu ar fi existat vreodată. În ultimii patru ani, pierderile înregistrate de firma lui Mircea Radu sunt alarmante.

Celebrul prezentator de televiziune a înființat, în anul 2001, o firmă prin care dorea să își deruleze afacerile din domeniul televiziunii. În acea perioadă, Mircea Radu era unul dintre cei mai populari bărbați care apăreau pe micile ecrane. Dar au fost și voci care afirmau că el se clasa, fără nicio discuție, pe primul loc în topul preferințelor.

La început, omul de televiziune a pornit cu dreptul.Norocul începătorului sau nu, societatea comercială a bifat profituri medii care s-au situat în jurul a 200 000 lei pe an. Dar în 2008 a fost înregistrat ultimul rezultat important din punct de vedere financiar, câștigul net al firmei lui Mircea Radu fiind de 191.478 lei.

Citește și ”O minoră de 15 ani a fost violată de profesorul ei. Acum nu mai poate vorbi, iar medicii sunt neputincioși”

”Din dragoste” nu se poate trăi la nesfârșit, iar Mircea Radu a simțit asta pe pielea lui

Lucrurile au început să ia o turnură nefericită în anul 2009. În 2009 și 2010, firma a înregistrat pierderi de aproximativ 60.000 de lei, Mircea Radu fiind la un pas de a o închide și de a renunța la afacerea care pornise, cu ceva timp în urmă, atât de promițător. În anul 2011, conform informațiilor oficiale, firma nu a mai avut niciun fel de activitate.

Mircea Radu a revenit la TVR. A prezentat știrile, iar firma a funcționat din nou, numai că fără rezultatele bune de altădată. Din 2012 și până în 2017, societatea a avut o singură dată profit, în 2013 – 7.741 lei.

Informațiile obținute de la Ministerul de Finanțe precum picătura chinezească pentru omul de afaceri Mircea Radu. Unde sunt vremurile de altădată?, ar putea întreba acesta după ce își aruncă ochii peste cifre. În ultimii patru ani, firma sa a fost mereu pe pierderi:

  • 14.697 lei (2014)
  • 134.244 lei (2015)
  • 4.051 (2016)
  • 3.703 (2017)

Deficitul total a fost de 35 000 lei, iar datoriile firmei lui Mircea Radu, la sfârșitul anului 2017, erau de 13.840 lei.

Citește și ”Andreea Marin se operează în curând. ”Este cu anestezie generală”!