Momente grele pentru Mihaela Rădulescu! Ce s-a întâmplat cu Ayan, fiul divei de la Monaco. „Eu sufăr pentru că…”

Publicat: 14/08/2021 | 11:06

Mihaela Rădulescu trece prin momente grele. Deși este o mamă mândră și împlinită, plecarea fiului ei de acasă a lăsat-o cu un gust amara. Ayan Schwartzenberg a fost admis la o universitate din America și a părăsit casa părintească.

Mihaela Rădulescu este cât se poate de mândră de fiul ei Ayan. Tânărul a crescut și a venit vremea să meargă la facultate. Acesta a fost admis la două universități din America, iar diva de la Monaco este nevoită să își lase puiul liber. (CITEȘTE ȘI: MIHAELA RĂDULESCU ȘI-A DUS FIUL ÎNTR-UN CENTRU DE DEZINTOXICARE. DE CE A FĂCUT UN ASEMENEA GEST)

Chiar dacă este încântată de reușita lui Ayan, vedeta a mărturisit că plecarea acestuia de acasă a întristat-o teribil. Ayan Schwartzenberg locuiește acum într-un campus universitar din New Jersey, iar Mihaelei Rădulescu îi simte lipsa în fiecare zi.

„El e într-un moment de reuşită, el e pe un drum foarte bun, dar eu sufăr pentru că eu eram aia care îi povestea de şcoli în America şi sufăr că mi-am făcut-o singură cu mâna mea.

Când te duci acasă şi casa e goală, iar lucrurile lui sunt încă acolo…Eu am făcut exces în a păstra lucrurile copilului meu. Mi-e greu să mă desprind, la mine e o întârziere în a mă desprinde de vârstele lui, am rămas cu un delay… Inclusiv acum mi-e greu să ştiu că iar pleacă din vacanţă în America şi iar rămâne casa goală. ” a spus Mihaela Rădulescu.

Mihaela Rădulescu, mândră de fiul ei

Deși este greu pentru o mamă să vadă cum copilul pleacă de acasă, Mihaela Rădulescu este extrem de mândră de fiul ei. Diva și-a dorit ca acesta să studieze în America și l-a pregătit de mic în acest sens.

„Cred foarte mult în sistemul de învăţământ american, cel universitar, chiar am fost fanul acestui sistem de învăţământ şi ştiam dintotdeauna că, dacă vrei să-ţi îndrumi copilul spre o universitate de genul ăsta, trebuie să începi să-l pregăteşti din grădiniţă.

Asta înseamnă că trebuie să te gândeşti şi la cantitatea de sporturi şi genul de sporturi pe care le face, trebuie să te gândeşti la instrumente muzicale – măcar să fie familiar cu ele, trebuie să te gândeşti la o cultură generală satisfăcătoare şi la o activitate socială, la rezultatele şcolare, pentru că toate astea ajung, la un moment dat, într-un dosar de aplicaţie la facultate. Dacă nu aveam grija asta din urmă să adun acolo nişte lucruri, nişte situaţii, acum nu avea nicio şansă la o şcoală din America, pentru că acolo aşa funcţionează lucrurile. ” , a mai spus Mihaela Rădulescu.

(VEZI ȘI: MIHAELA RĂDULESCU, DECLARAȚII SINCERE DESPRE CEA MAI IMPORTANTĂ RELAȚIE A SA: ”ÎNVĂȚ SĂ MĂ DAU UȘOR DEOPARTE”)