Moșule, nici să nu te gândești la așa ceva! Lucian Viziru are trei întrebări haioase pentru Moș Crăciun + Cadoul care-l sperie

Publicat: 22/12/2022 | 18:00

A urcat pe culmile succesului alături de trupa Gaz pe Foc, și-a urmat pasiunea și a reușit să impresioneze cu talentul său actoricesc. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Lucian Viziru face retrospectiva anului 2022 și pune pe foaie cea mai arzătoare dorință de Crăciun, dar și cea mai emoționantă amintire din timpul sărbătorilor de iarnă. 

Trupa ”Gaz pe foc” este emblematică pentru o întreagă generație de tineri și nu numai. După întregirea trupei, care a avut loc în acest an, membrii formației au reușit să înregistreze un nou succes. Au trecut 30 de ani de la ultima apariție în formulă completă, motiv pentru care nu mai sperau la un posibil succes, însă, fanii nu uită. Anul acesta, pe scena de la UNTOLD, ”Gaz pe foc” a reușit să învie gloria anilor 90`.

Lucian Viziru face parte din proiectul serialului ”Clanul”

NU RATA: OTILIA BILIONERA, MĂRTURII EMOȚIONANTE ÎN PRAG DE CRĂCIUN. “EI ACUM NU MAI SUNT CU NOI FIZIC, DAR ȘTIU CĂ…” + UNDE VA CÂNTA DE SĂRBĂTORI

De departe cel care a reușit să răzbată, atât pe plan muzical, cât și ca actor de seriale TV, este Lucian Viziru. Numărul 13 pare să fie cu noroc pentru artist. Fix acum 13 ani a debutat ca actor în telenovela ”Regina” și ”Inimă de țigan”, iar acum se poate mândri că face parte din cel mai nou proiect. Artistul își onorează cu profesionalism și dedicare rolul din serialul ”Clanul”, serial ce a urcat rapid în topul preferințelor celor de acasă.

Lucian Viziru, Andrei Roșu, Alin Lupșa și Paul Panait, membri trupei Gaz Pe Foc, reunire la UNTOLD / Sursă foto: Facebook

Se spune că nicăieri nu este mai bine ca acasă, iar Lucian Viziru o poate confirma. După o perioadă în care a locuit în Germania, alături de soția și băiețelui lui, a decis să revină pe meleaguri românești, unde va petrece, poate, cel mai frumos Crăciun.

CANCAN.RO: Unde te va prinde Ajunul Crăciunului? 

LUCIAN VIZIRU: Mai mult ca sigur acasă, alături de soție și copil. Îmi doresc și sper ca sărbătorile să fie de poveste. 

CANCAN.RO: Ai în minte un colind care te duce cu gândul înapoi, acasă? 

LUCIAN VIZIRU: Eu cred că sunt acasă, poate și datorită tuturor colindelor pe care le aud în permanență la posturile de radio, prin malluri, la TV și pe internet. În momentul acesta în capul meu se aude: feliz Navidad, prospero ano…

CANCAN.RO: Cu siguranță există o amintire din timpul sărbătorilor de iarnă pe care nu o poți uita. Ne poți spune câte ceva? 

LUCIAN VIZIRU: Anul trecut n-am apucat, dar, în general la noi în casă se fac sarmale și cozonaci, iar asta îmi dă în fiecare an o stare foarte bună. Ema, soția mea, e bucătarul șef. 

Lucian Viziru: ”Sper să nu primesc așa ceva de la Moș Crăciun”

NU RATA: GIULIA ANGHELESCU ARE O MARE DORINȚĂ PE FINAL DE AN: „TOATĂ LUMEA ZICE CĂ SUNT NEBUNĂ, DAR EU VREAU SĂ…” + UNDE VA PETRECE REVELIONUL

Acum, în prag de sărbători, Lucian nu este prea pretențios și ne-a declarat că nu are mari așteptări de la Moș Crăciun, însă, are o mare dorință. Își dorește să îi adreseze câteva întrebări Moșului. Cât despre anul 2023, actorul speră să culeagă rodul muncii din acest an.

CANCAN.RO: Dacă ai fost cuminte, cum ar arăta scrisoarea pentru Moș Crăciun? Ce ai vrea să-ți aducă?

LUCIAN VIZIRU:  Nu am să-i cer absolut nimic, am să-l las să mă surprindă 😜!

CANCAN.RO: Ok, ok, anul acesta te lași surprins, însă, dacă ai avea ocazia să-i adresezi câteva întrebări lui Moș Crăciun, ce l-ai întreba? 

LUCIAN VIZIRU: Am trei întrebări pentru Moș Crăciun: cum de încape pe hornul caselor? Dacă sania lui este electrică? Cum reușește să fie în atâtea locuri deodată? Și, nu în ultimul rând, poate cea mai importantă întrebare: de ce m-ai iertat de atâtea ori? 

CANCAN.RO: Pentru că anul acesta te vei lăsa surprins, dar, îți mai aduci aminte care a fost cel mai frumos cadou primit de Crăciun?

LUCIAN VIZIRU: Indiferent dacă este vorba despre ziua mea sau Crăciun, cele mai frumoase cadouri le primesc de la soția mea. Pentru mine îmbrățișările, sărutările și alte lucruri de genul ăsta sunt aproape de fiecare dată cadoul ideal, sper să nu primesc așa ceva de la Moș Crăciun.

CANCAN:RO: Anul 2022 a fost destul de plin, mai ales în plan profesional. Pentru anul 2023 ce așteptări ai? 

LUCIAN VIZIRU: Știu că sună clișeizat, dar tot ceea ce-mi doresc de la anul 2023 este să fiu sănătos eu și familia mea, de restul va trebui să mă ocup personal. 

CANCAN.RO: Cu un picior în 2022 și unul în 2023, dacă ar fi să faci un mic bilanț pentru anul acesta, cum ai descris anul 2022? 

LUCIAN VIZIRU: 2022 nu a fost un an ușor. Sper și îmi doresc să culeg roadele muncii mele în anul 2023. 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.