Motivul pentru care Cătălin Cazacu a sărutat-o, în direct la TV, pe Natalia Mateuț: ”Măi, omule…”

Publicat: 08/09/2023 | 14:00

Cătălin Cazacu a fost o viață întreagă pasăre de noapte, astfel că și locul de muncă era musai să se plieze pe obiceiurile lui. A stat ce a stat la matinalul de la Antena Stars, însă, așa cum susține în cadrul interviului acordat în exclusivitate pentru CANCAN.RO, nu-și mai găsea locul în cadrul emisiunii. Salvarea a venit, totuși, din partea lui Dan Capatos, care a luat „sub aripa lui” toată echipa din care făcea parte motociclistul. În altă ordine de idei, în rândurile de mai jos puteți descoperi și adevărul din spatele sărutului dat de Cazacu Nataliei Mateuț. 

Pupic dat din senin de motociclist, cu toate că fiica lui Dorin Mateuț este prietenă atât de bună cu Ramona Olaru, fosta logodnică a lui Cazacu, încât cele două merg chiar și-n vacanțe împreună. Dar, totuși, la mijloc n-ar fi loc de ceva mai mult. Cel puțin asta insinuează Cătălin, care spune că sărutul a fost cerut în cască din partea producătorilor. Deci n-a fost pe simțite, ci el s-a comportat precum un actor.

Cătălin Cazacu susține că nu mai putea continua emisiunea matinală de la Antena Stars / (Sursa: Captură video)

(NU RATA: Bunăciunea pe care Cătălin Cazacu a combinat-o la mare o va face invidioasă și pe Ramona Olaru, fosta sa iubită. În ce ipostaze au fost surprinși cei doi amorezi)

„Nu mai puteam și poate nu mai eram pentru locul ăla”

CANCAN.RO: Apropo de emisiunea nocturnă. Cum e, că ai schimbat fusul orar total?! 

Cătălin Cazacu: N-o să-ți vină să crezi, dar e nocturnă. 

CANCAN.RO: Să vezi la iarnă când se întunecă de la 16. 

Cătălin Cazacu: Păi nu, mai nasol era când mă culcam pe întuneric și mă trezeam pe întuneric. E senzațional. Mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunile și când spun Dumnezeu mă refer la Cel de Sus, dar și la șefii noștri care și-au dat seama că nu mai puteam și poate nu mai eram pentru locul ăla. Mă simt senzațional, i-am mulțumit și-i mulțumesc în continuare lui Dan că ne-a primit în echipa lui și cel mai mișto lucru din toate astea este că suntem, în continuare, aceeași echipă nebună. Și eu, și Andrei Ștefănescu, și Natalia Mateuț, și Zoia Costea. Și ne bucurăm de ce ni se întâmplă. 

(VEZI ȘI: Cătălin Cazacu, atac devastator la Ramona Olaru! Ce zice despre iubiții asistentei de la Neatza cu Răzvan și Dani: ”Îi schimbă o dată pe săptămână!”)

„Așa s-a cerut din producție”

CANCAN.RO: Cum stai cu inima? 

Cătălin Cazacu: Cel mai bine! 

CANCAN.RO: De ce ai pupat-o pe Mateuț în emisiune? Că a ieșit știre de acolo. 

Cătălin Cazacu: Stai, mă, omule, că eu am văzut abia astăzi știrea. Așa s-a cerut din producție. Dacă din producție, în cască, se cere, noi suntem niște actori pe scena vieții. 

Natalia Mateuț, Andrei Ștefănescu și Cătălin Cazacu s-au alăturat lui Dan Capatos în cadrul emisiunii XNS / (Sursa: Instagram)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.