Motivul pentru care prima doamna Ceaușescu și-a schimbat numele și data nașterii, imediat după căsătorie

Publicat: 25/11/2022 | 23:06
Elena Ceaușescu alături de soțul ei, Nicolae Ceaușescu. Sursă foto: arhivă

Elena Ceaușescu a fost una dintre cele mai cunoscute și mai ,,de temut” femei din perioada comunismului. Soția lui Nicolae Ceaușescu a fost considerată un personaj controversat al istoriei, iar anumite decizii pe care le-a luat în viața sa nu au fost înțelese de în totalitate.

În urma căsătoriei cu tovarășul Nicolae Ceaușescu, Lenuța Petrescu, pe numele ei real, a luat decizia de a-și schimba numele și data de naștere. Se spune că ar fi luat această hotărâre deoarece era cu mult mai mare decât soțul său, iar numele pe care îl purta îi aducea aminte de un trecut sărăcăcios și un trai lipsit de condițiile minime de trai. (VEZI ȘI: INGREDIENTUL SECRET DIN COLIVĂ! CE TREBUIE SĂ ÎI ADAUGI, CA SĂ FIE PERFECTĂ? AŞA O FĂCEA ŞI ELENA CEAUŞESCU_

Cum se numea, de fapt, Elena Ceaușescu și în ce an a fost născută prima doamnă a lui Nicolae Ceaușescu

Pe numele său real Lenuța Petrescu, tovarășa s-a născut pe data de 7 ianuarie 1916, în comuna Petrești, din județul Dâmbovița. La nivel educațional, Elena Ceaușescu a avut doar patru clase primare, urmând ca mai apoi să cunoască traiul în București, oraș în care s-a mutat alături de fratele ei și în care avea să-l întâlnească pe cel care urma să-i devină soț.

Elena și Nicolae Ceaușescu. Sursă foto: arhivă

Elena și Nicolae Ceaușescu s-au cunoscut în anul 1939, după ce a intrat în politică, membră a Partidului Comunist Român. În anul 1947, cei doi au decis să se căsătorească. Deși cei de acasă o cunoșteau sub numele de Lenuța, prima doamnă Ceaușescu a decis că trebuie să se numească Elena. Anul de naștere a fost schimbat din 1916 în 1919, tovarășul fiind născut în anul 1918, după cum informează shtiu.ro. (VEZI ȘI: DEZVĂLUIRI DIN PERIOADA COMUNISTĂ. CE AVEA NICOLAE CEAUȘESCU ÎN BUZUNARUL HAINEI SALE ÎNAINTE DE A FI EXECUTAT)

,,M-am născut în comuna Petrești, în județul Dâmbovița în anul 1919, la 7 ianuarie. Părinții (n.r. – inițial în document era notat ‘părinți’) se numesc Nae și Alexandrina ocupația agricultori avere patru hectare de pământ și casă de locuit, între (n.r. – inițial termenul era scris ‘în tre’) anii 1926-1930 am făcut școala în comuna în care m-am născut”, apare într-un fragment din documentul autobiografic al soției lui Nicolae Ceaușescu.