Murăturile, antibiotice naturale. Transformările care se produc în organism, atunci când sunt consumate

Publicat: 29/11/2022 | 15:48
Murături la borcan. Sursă foto: Pexels

Românii sunt mari consumatori de mutători. Pe lângă gustul delicios pe care îl au, nu putem omite multiplele beneficii pe care le aduc sănătății. Nelipsite de pe mesele oamenilor, nicio iarnă nu poate trece fără a fi consumate în cantități mari diversele sortimente de murături. A devenit deja o tradiție ca pe fiecare masă să existe un bol cu legume murate. 

În această toamnă, gospodinele s-au întrecut în prepararea celor mai gustoase murături. Acum, când cămările sunt pline, românii se vor bucura de cele mai bune mâncăruri, servite alături de murăturile preparate în propria gospodărie. (VEZI ȘI: GHIDUL COMPLET PENTRU O CĂMARĂ PLINĂ)

Efectele neștiute ale mutărurilor. Iată de ce este recomandat să le consumi, însă în cantități moderate

Dacă adori să consumi aceste preparate, trebuie să știi că nu te bucuri doar de gustul lor delicios, ci și de avantajele pe care le pot aduce. Poate mulți nu știau, însă murăturile aduc o multitudine de beneficii corpului tău, după ce le consumi. Unul dintre acestea este faptul că întârzie procesul de îmbătrânire și crește imunitatea.

Procesul prin care trec legumele naturale pentru a-și schimba gustul aduce după sine și noi factori nutritivi. Murăturile reprezintă o sursă bogată în valori nutritive, întrucât sunt considerate un fel de antibiotice naturale. Ele cresc imunitatea și pot întârzia procesul de îmbătrânire.

Castraveți puși la murat. Sursă foto: Pexels

De asemenea, murăturile pot ține la distanță apariția bolii Alzheimer. Tot ele sunt cele care reglează funcțiile tractului intestinal, împiedică dezvoltarea bacteriilor patogene și înlătură starea de oboseală. De asemenea, pot ameliora anumite boli grave. (CITEȘTE ȘI: CÂT DE SĂNĂTOASE SUNT MURĂTURILE)

Dacă vrei să slăbești câteva kilograme, trebuie să știi că un bun aliat în alungarea poftei de mâncare este castravetele murat. Totuși, trebuie consumat în cantitate moderată, deoarece conține o cantitate mare de sare în momentul în care este pus la murat. Astfel, consumul excesiv de castraveți murați poate conduce la apariția hipertensiunii arteriale.

Recomandarea este ca murăturile să nu fie consumate în cantități mari, un exemplu elocvent fiind cel de mai sus.