“Careu” de meciuri din NBA în noaptea de joi spre vineri!

Publicat: 12/12/2019 | 13:49
NBA

În noaptea de joi spre vineri vor avea loc 4 confruntări din NBA, cea mai puternică ligă de baschet din lume.

Primul duel al nopții este și cel mai așteptat din această seară. Boston Celtics va primi începând cu ora 03:00 vizita celor de la Philadelphia 76ers. Cele două formații sunt vecine de clasament în Conferința de Est, acestea aflându-se pe locurile 3 și 4. Trupa din “TD Garden” nu îl va putea utiliza pe accidentatul Williams, în vreme ce echipa din Phildelphia nu îl va avea la dispoziție din același motiv pe Bolden.

La doar 30 minute distanță este programat duelul dintre San Antonio Spurs și Cleveland Cavaliers. Încleștarea dintre cele două trupe ar fi fost văzută în urmă cu aproximativ 2-3 sezoane drept un veritabil derby, însă, în acest moment, disputa este un duel între două echipe aflate în reconstrucție.


Biletul Zilei » Astăzi, 100% Europa League!


Începând cu ora 04:00 va avea locul partida din Detroit, unde Pistons o va întâlni pe Mavericks. Echipa din Dallas nu are jucători indisponibili, spre deosebire de formația gazdă, ce nu va putea miza pe accidentații Jackson și Thomas.

Ultimul meci al nopții din NBA este cel dintre Denver Nuggets și Portland Trail Blazers, ce va avea loc de la ora 05:30 – ora României. Denver Nuggets vine după 5 înfrângeri în precedentele 6 meciuri din NBA, în timp ce Portland va aborda confruntarea cu un moral ridicat în urma succesului înregistrat pe teren propriu împotriva lui New York Knicks în urmă cu o zi (scor 115-87).

Programul complet al nopții din NBA

V 03:00: Boston Celtics – Philadelphia 76ers;
V 03:30: San Antonio Spurs – Cleveland Cavaliers;
V 04:00: Detroit Pistons – Dallas Mavericks;
V 05:30: Denver Nuggets – Portland Trail Blazers.