”Ne-a înjurat, a dat cu piciorul în ușă!” Lambada lui Tzancă și-a terorizat vecinii! A intervenit Poliția

Publicat: 20/02/2023 | 23:40

Departe de a se încheia scandalul început în urmă cu un an! Un medic stomatolog și soția lui sunt în conflict cu Tzancă Uraganu, iar în joc a intrat și Lambada, femeia care i-a dăruit manelistului doi copii. S-a ajuns la Poliție, la plângeri penale, avocați, tot tacâmul! De curând, s-a petrecut un nou episod ”sângeros” al telenovelei. Iar CANCAN.RO are toate detaliile, pe care vi le prezintă, în exclusivitate.

Sabin Herman și soția lui, Andrada, s-au mutat în cartierul Cosmopolis, din Ștefăneștii de Jos, și au descoperit că-i au vecini pe Tzancă Uraganu și pe Lambada. Dar la scurt timp aveau să intre în conflict cu ei. Scene reprobabile s-au petrecut la începutul anului trecut, dezvăluite de CANCAN.RO (Vezi AICI toate detaliile), dar și de curând (Totul AICI). Dar în prima zi a acestei săptămâni, un nou scandal a izbucnit la ușa familiei Herman.

Lambada a intrat, din nou, în conflict cu vecinii ei, medicul stomatolog și soția lui (Foto: Instagram)

Lambada lui Tzancă Uraganu`, scandal cu picioare în ușă și injurii

După cum a dezvăluit chiar medicul stomatolog, Lambada și-ar fi trimis un amic la ușa lui pentru a face scandal. Ar fi înjurat și amenințat, ba i-a zis Andradei că nu are curajul să deschidă ușa. Sabin Herman a sunat la Poliție, iar un echipaj a ajuns acolo. S-a dus la locuința Lambadei, unde l-a legitimat pe cel care amenințase.

(CITEȘTE ȘI: SCANDALUL ÎN CARE E IMPLICAT TZANCĂ URAGANU IA AMPLOARE! LAMBADA, ACUZATĂ DE STOMATOLOG CĂ I-A AMENINȚAT SOȚIA. ”TE BAT PÂNĂ TE LAS LATĂ ȘI TE TAI FELII!”)

După ce organele de ordine s-au retras, Lambada și-ar fi trimis, din nou, ”săgeata”, care ar fi continuat circul la ușa familiei medicului. ”Nici bine nu am venit din concediu, că am avut parte de un nou scandal. Lambada a trimis pe cineva la ușa noastră să facă scandal că, vezi Doamne, face gălăgie copilul dimineața și ea nu se poate odihni. Noi am fost plecați în concediu în Cancun, ne-am întors duminică seara. Copilul l-am lăsat acasă, cu soacră-mea, și, culmea, cât am fost plecați, copilul nu a făcut gălăgie, că n-a venit atunci nimeni să reproșeze ceva. Să fim serioși, fix cum am apărut noi acasă, atunci a făcut gălăgie copilul”, a spus Sabin Herman, pentru CANCAN.RO.

(NU RATA: TZANCĂ ARE PRIMA ÎNFĂȚIȘARE, CU LAMBADA DE MÂNĂ! SCANDALUL CU STOMATOLOGUL NU S-A STINS! MANELISTUL, ACUZAT DE AMENINȚARE ȘI DISTRUGERE)

Sabin Herman și Andrada, alături de băiețelul lor, se ceartă de un an cu Lambada și cu Tzancă Uraganu` (Foto: Instagram)

Avea să continue cu episodul de scandal, de luni dimineața. ”A venit săgeata Lambadei, ne-a înjurat, ne-a făcut în toate felurile, i-a spus nevesti-mii că n-are tupeu să deschidă ușa. Am chemat Poliția. Oamenii au văzut ce s-a întâmplat, au constatat și au plecat. Au spus că nu pot face nimic. Dar după ce au plecat, iar a făcut ăla circ la ușa noastră, ba la final a lovit ușa cu piciorul. Am chemat, din nou, Poliția, care a făcut un proces verbal”, a povestit stomatologul.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult