Nereguli pe litoralul românesc, în plină pandemie! Două cluburi din Mamaia au fost închise

Publicat: 01/08/2020 | 19:37

În plină pandemie de coronavirus, două cluburi de pe litoralul românesc, mai exact din stațiunea Mamaia au fost închise ca urmare a încălcării regulilor de funcționare. Neregulile au fost depistate în urma unor controale ANPC.

Deși cluburile de fițe de pe litoral ar trebui să le ofere clienților cele mai luxoase condiții, mai ales dacă ținem cont de prețurile colosale pe care le au multe dintre ele, controalele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au descoperit lucruri şocante în aceste locuri în care oamenii vin să se distreze.

În plină pandemie de coronavirus, două cluburi luxoase din Mamaia au fost închise, după ce, în urma controalelor ANPC s-au descoperit numeroase nereguli. Șeful ANPC a fost șocat să vadă condițiile din bucătăriile localurilor pentru care românii scot din buzunar sume exorbitante.

Igienă zero în cluburile închise în Mamaia

Potrivit informațiilor oferite de a1.ro, în cluburile din Mamaia, mai exact în bucătăriile acestora au fost descoperite lucruri șocante: vitrine frigorifice „neigienizate, cu grătare şi ventilatoare ruginite, chedere deteriorate şi cu urme de mucegai”.

„În momentul în care vine un comisar, un funcţionar public în control, fie că e vorba de noi, fie că e vorba de altă instituţie, să ştiţi că există şi sancţiunea avertismentului. Există un nivel minim şi maxim de sancţiune care se dă. Din perspectiva Legii 270, a Legii prevenţiei, sunt anumite pasaje care pot fi încadrate la prevenţie – cele care ţin de informarea consumatorului. Cele care pun în pericol sănătatea sau viaţa oamenilor nu pot să fie încadrate la prevenţie şi nici nu ar trebui să fie.

Există oprirea temporară a prestării de servicii, există de asemenea propuneri pentru suspendarea activităţii până la şase luni, propunere care poate sau nu să fie aplicată printr-o ordonanţă a preşedintelui, există o variantă de suspendare între 6 şi 12 luni, există oprire definitivă, există foarte multe etape. Sigur, oprirea temporară a prestării de servicii a atras atenţia. În câteva ore, abaterile pe care noi le-am constatat la aceste cluburi au fost remediate şi s-au redeschis, dar la o a doua abatere de acest gen riscă suspendarea activităţii pe o perioadă de şase luni”, a declarat pentru reprezentantul ANPC.