Nicolae Guță își dorește să devină tată din nou, după ce apropiații au anunțat divorțul de Cristina: “O să fie pe drum și al 13-lea copil”. Condiția pe care trebuie să o “îndeplinească”

Publicat: 18/01/2021 | 23:46
Nicolae Guță/ sursă foto: Ypu Tube

La 53 de ani, Nicolae Guță își dorește să devină tată din nou… pentru a treisprezecea oară! Dezvăluirea a fost făcută chiar de cunoscutul manelist, deși, luna trecută, apropiații săi au anunțat divorțul de Cristina. În timpul declarațiilor, artistul a precizat și care este condiția pe care trebuie să o “îndeplinească” dacă vrea ca visul său să devină realitate anul acesta.

Nicolae Guță își dorește și al treisprezecelea moștenitor

În prezent, Nicolae Guță are doisprezece copii cu șase femei diferite și, potrivit dezvăluirilor sale, el își dorește încă un moștenitor. Cântărețul a lăsat de înțeles că acest lucru se va întâmpla doar cu acceptul Cristinei, iar această precizare i-a făcut pe mulți să creadă că el s-a împăcat cu soția sa. În urmă cu o lună, surse din anturajul lor au spus că ei au decis să se separe și au anunțat și ce ar urma blonda să primească în urma divorțului.

Celebrul manelist a mai povestit că a profitat din plin de perioada în care nu a avut spectacole din cauza pandemiei de coronavirus; a stat mai mult alături de persoanele dragi.

“Dacă se mai poate de aici încolo (n.r.: să facă muzică) este foarte bine, dacă nu, mulțumim Lui Dumnezeu pentru ce a fost. De aici încolo, ne reinventăm, nu moare nimeni de foame. Nu regret această perioadă, mi-a prins foarte bine, am stat mai mult cu familia, cu care zeci de ani n-am stat, pentru că mi-am lăsat copiii la o vârstă și i-am găsit la alta, eu fiind mereu la cântări.

Chiar îmi pare rău că nu am petrecut timp cu toți copiii, căci îi am cu femei diferite, dar, chiar și așa, mi-aș mai dori și alții, bineînțeles, cu persoana iubită. Dacă mai vrea Cristina o să fie pe drum și al treisprezecelea copil”, a mărturisit manelistul în cadrul emisiunii “Showbiz Report” de la Antena Stars.

Manelistul Nicolae Guță a intrat live prin Skype în cadrul ediției din această seară a emisiunii “Showbiz Report” © Facebook & captură video Antena Stars

Nu rata: La ce vârstă fragedă și-a început Nicolae Guță viața amoroasă. Cine a fost femeia care l-a făcut bărbat

Nicolae Guță și actuala parteneră de viață, Cristina, au devenit soț și soție pe 25 aprilie 2017. Cununia civilă a avut loc în localitatea Nicoleşti, judeţul Ialomiţa. Ei au devenit părinți în urmă cu aproape doi ani; Eden Nicolae a venit pe lume pe 26 iunie 2019, iar la naștere, micuțul a primit nota maximă din partea medicilor.

Citește și: Drama neștiută a lui Nicolae Guță. Manelistul a vorbit despre tragediile care i-au marcat viața: “Munceam cu târnăcopul și lopata”