Nicoleta Luciu revine pe micile ecrane? „Vin în București o dată sau la două săptămâni”

Publicat: 27/09/2022 | 22:12

Nicoleta Luciu (42 de ani) a făcut dezvăluiri despre viața sa profesională în cadrul unui interviu recent. Frumoasa brunetă a recunoscut faptul că își dorește să revină în televiziune, în cazul în care ar primi un proiect care să o mulțumească din mai multe puncte de vedere.

Nicoleta Luciu a renunțat la cariera sa și -a retras la Miercurea Ciuc, acolo unde locuiește împreună cu soțul ei, Zsolt Csergo, și cei patru copii ai lor. Vedeta și-a dedicat total viața familiei sale, iar dacă în trecut fanii o puteau urmări pe micile ecrane, acum vedeta apare extrem de rar la TV.

În cadrul unui interviu pentru impact.ro, bruneta a recunoscut faptul că îi este dor de acele vremuri când era în centrul atenției, ba mai mult își dorește să își reia activitatea. Nicoleta Luciu așteaptă propuneri, însă mărturisește că nu va accepta orice.

CITEȘTE ȘI: NIMENI NU SE AȘTEPTA LA ASTA! NICOLETA LUCIU, CĂLUGĂRIȚĂ?!

Mai mult, actrița a explicat că a fost nevoită să refuze mai multe reality show-uri și asta pentru că nu și-a dorit să stea departe de copiii săi.

”Sincer, vreau la tv, dar aștept propuneri. Trebuia să merg la anumite reality-show-uri, dar am renunțat. E o perioadă prea lungă fără copii, nu ai cum să lipsești atâta timp de acasă. Am refuzat tot ce mi s-a propus de acest gen.

Aștept oferte, nu-i timpul pierdut. Naveta aș face-o. Oricum vin în București o dată sau la două săptămâni la injecții cu aminoacizi, iar o dată pe an îmi pun botox. Trebuie să te întreții. Dar nu fac abuz”, a declarat Nicoleta Luciu.

De ce boală suferă Nicoleta Luciu. Vedeta le-a dezvăluit fanilor săi

Chiar dacă s-a retras din viața publică, Nicoleta Luciu continuă să-și mențină fanii aproape. Actrița împărtășește cu internauții experiențele sale, bune și rele. De curând,  Nicoleta Luciu s-a deschis în fața comunității sale și a mărturisit că se confruntă cu alopecie. Pentru a-și putea menține podoaba capitală, bruneta apelează la o clinică din București și vine tocmai de la Miercurea Ciuc pentru a-și face tratamente.

„Nu am mai avut așa păr lung și frumos de zece ani. Este rezistent și are Luciu. Ultima ședință. Părul și-a dublat volumul după opt luni de tratament. O dată pe săptămână, timp de 40 de minute”a spus Nicoleta Luciu pe rețelele de socializare.