Nicușor Dan, obligat la plata unor despăgubiri record în favoarea companiilor care dezvoltă Proiectul Florească City! Care este decizia instanței

Publicat: 07/09/2020 | 15:10

Instanța a decis în cazul lui Nicușor Dan. Deputatul și asociațiile civice Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală și Asociația Salvați Bucureștiul au fost obligate de Tribunalul București la plata unor despăgubiri record în favoarea companiilor care dezvoltă Proiectul Florească City.

Nicușor Dan și cele două asociații au încercat că blocheze Proiectul imobiliar de la Hala Ford din Cartierul Florească – One Florească City. Însă instanța a respins acțiunea de anulare a acordului de mediu pentru acest proiect și i-a obligat la plata unor despăgubiri de zeci de mii de euro. (CITEȘTE ȘI: VIDEO. ROBERT NEGOIȚĂ: ÎL INVIT PE NICUȘOR DAN SĂ VINĂ ÎN SECORUL 3 SĂ FACĂ ORICE TIP DE CONFERINȚĂ DE PRESĂ)

Astfel, în urma deciziei tribunalului  Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală și Asociația Salvați Bucureștiul trebuie să plătească dezvoltatorilor One Mircea Eliade Properties SRL și Auchan România SA peste 150.000 de lei (circa 31.000 de euro), drept cheltuieli de judecată, potrivit cetăteanul.net.

Întreg procesul a început anul trecut când Nicușor Dan – prin Asociația Salvați Bucureștiul și Asociația SOS Orașul a fost obligat de judecători să plătească acelorași dezvoltatori 10.000 de euro, în procesul pierdut de activist, în care acesta ceruse judecătorilor  să suspende lucrările la proiectul One Floreasca City. Astfel, instanța de recurs a casat sentința profund nelegală pronunțată în fond de Tribunalul București și, în rejudecare, a respins în totalitate cererea de suspendare a actelor administrative în baza cărora se începuse deja edificarea proiectului.

Care este decizia instanței?

Proiectul One Floreasca City, în valoare de peste 100 milioane de euro, este dezvoltat de One United în parteneriat cu Auchan, pe terenul aferent vechii platforme Automatica din București. În urma demersurilor realizate de Nicușor Dan și cele două asociații, instanța a hotărât:

„Respinge cererea modificată formulată de reclamanta Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală și cererea formulată de reclamanta Asociația Salvați Bucureștiul ca neîntemeiate. Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Lexcivica în sprijinul pârâtei One Mircea Eliade Properties SRL. Obligă reclamantele la plata către pârâta One Mircea Eliade Properties SRL a sumei de 55.121,99 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și la plata către pârâta Auchan România SA a sumei de 100.658,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în dispozitivul sentinței Tribunalului București.

Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs tot la Tribunalul București. (VEZI ȘI: NICUȘOR DAN, PROVOCARE NEOBIȘNUITĂ PENTRU GABRIELA FIREA)

De asemenea, instanța a stabilit că proiectul One Floreasca City nu generează nicio pagubă pentru locuitorii cartierului Floreasca. Judecătorii au confirmat că actele folosite de investitori pentru începerea lucrărilor (planul urbanistic zonal, acordul de mediu și autorizația de construire) au fost și rămân perfect valabile.