Noul coronavirus a apărut pe cale naturală sau a fost produs în laborator? Ce spune Raed Arafat: ”Va rămâne întotdeauna un subiect discutat…”

Publicat: 19/05/2020 | 07:53
Noul coronavirus a apărut pe cale naturală sau a fost produs în laborator? Ce spune Raed Araft: ”Va rămâne întotdeauna un subiect discutat...”

Încă de la începutul pandemiei de coronavirus au apărut mai multe teorii ale conspirației, existând ipoteze conform cărora COVID-19 nu a apărut pe cale naturală, ci a fost produs în laborator.

S-a vorbit despre o armă biologică sau de o greșeală care a dus la ”scăparea” virusului din laborator, iar oamenii de știință, încercând decriptarea noului coronavirus, au emis, la rândul lor, teorii referitoare la originea ”ucigașului nevăzut”. Misterul persistă, din acest punct de vedere, iar secretarul de stat Raed Arafat a fost întrebat ce părere are despre toate aceste speculații referitoare la originea noului coronavirus.

”Toate aceste aspecte trebuie să aibă probe și clar cine are probe va veni cu ele la un moment dat. Va rămâne întotdeauna un subiect discutat, dar care nu o să se găsească pentru el un răspuns clar și definitiv. Noi trebuie să ne gândim că posibilitatea ca un virus să aibă o mutație, mai ales un coronavirus, și să ajungă să facă ce a făcut SARS-CoV-2, s-a discutat despre ea de foarte mult timp. În 1918, tot un coronavirus a făcut gripa spaniolă și atunci nu cred că se punea problema că cineva a fabricat virusul respectiv într-un laborator”, a declarat Raed Arafat. (CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE OMS: „10% A DEZVOLTAT IMUNITATE, 80% ESTE SUSPECTĂ DE CORONAVIRUS”)

Raed Arafat: ”Trebuie să așteptăm probele…”

Secretarul de stat Raed Arafat transmite că, în lipsa unor probe clare, nu se poate trage nicio concluzie referitoare la originea virusului ucigaș.

Sunt anchete în desfășurare, există pârghii pentru asta, verificările sunt absolut necesare și, la un moment dat, concluziile vor fi făcute publice.

”Noi aici trebuie să luăm lucrurile așa: sunt foarte multe povești pe tema asta, trebuie să așteptăm probele. Pe plan mondial există mecanisme în care să se facă aceste anchete, să se verifice și să se iasă cu concluzii. Dar normal trebuie cooperare aici”,  a mai spus Raed Arafat, potrivit antena3.ro. (VEZI ȘI AICI: ANUNȚUL FĂCUT DE GABRIELA FIREA! ZECI DE MII DE BUCUREȘTENI VOR FI TESTAȚI PENTRU CORONAVIRUS)