Numărul angajaților MAI, depistați cu noul coronavirus, s-a dublat în doar o lună. Câți polițiști sunt infectați

Publicat: 04/08/2020 | 22:37
Numărul angajaților MAI, depistați cu noul coronavirus, s-a dublat în doar o lună

În ultimele 30 de zile, numărul angajaților Ministerului Afacerilor Interne (MAI) infectați cu coronavirus s-a dublat. În total, aproximativ 1000 de polițiștilor depistați pozitiv, iar peste 6.700 sunt în izolare sau carantină.

Cifrele au fost dezvăluite de către reprezentanții Sindicatului Europol care acuză că, deși au trecut cinci luni de la declanșarea pandemiei de coronavirus în România, în continuare este ținut ascuns numărul angajaților care au fost infectați.

Citește și: Încă un paradox al pandemiei de coronavirus din România. Numărul turiștilor din Constanța, mai mare care anul trecut

„Având în vedere solicitarea noastră trimisă instituției cu privire la numărul de angajați infectați, în data de 26.07.2020, MAI ne prezintă următoarea situație:

numărul total de angajați M.A.I. pentru care s-a impus autoizolarea/carantina : 6730;
numărul total de angajați M.A.I. confirmați cu virusul COVID-19 este de 932;
numărul total de angajați M.A.I. declarați vindecați 539;
Practic, dacă la sfârșitul lunii iunie erau puțin peste 500 de angajați MAI infectați, la o lună distanță, numărul acestora aproape s-a dublat, în momentul de față depășind 1000 de cazuri confirmate.

„Polițiștii sunt în linia întâi”

Ținând cont că polițiștii sunt în toată această perioadă în linia întâi, era firesc ca Ministerul Afacerilor Interne să procedeze la prezentarea la intervale regulate de timp a cazurilor confirmate, însă instituția a tot ezitat să facă publice aceste informații.

Cifrele cu angajații MAI infectați/carantinați sau izolați arată în mod clar că riscurile la care sunt supuși aceștia în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt incomensurabile. Numărul angajaților MAI infectați cu SARS-CoV- 2 aflați în prima linie crește simțitor de la o zi la alta din cauza misiunilor specifice pe care aceștia le desfășoară, fie în stradă sau la frontierele țării”, se arată în comunicatul Sindicatului Europol.

Coronavirus, 4 august

Până astăzi, 4 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 55.241 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 28.006 pacienți au fost declarați vindecați și 5.136 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Nu rata: Un pneumolog român lansează un semnal de alarmă: „Coronavirusul a devenit mai agresiv, probabil a suferit mutații”

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.232 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.