O nouă experiență unică pentru Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru după America Express: „Dumnezeu știe unde vom ajunge”

Publicat: 19/12/2023 | 13:29

Anul acesta a fost unul destul de plin pentru Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu. Aceștia au muncit din greu și așteaptă cu nerăbdare sărbătorile de iarnă și vacanța aferentă. Cei doi au făcut deja planu și știu cum vor petrece. Se pare că experiența din America Express le-a deschis apetitul pentru aventură, așa că pentru vacanța de final de an au pregătit ceva special. Unde vor pleca aceștia? 

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru număra zilele până când vor pune totul pe pauză și vor pleca într-o bine meritată vacanță. În acest an, cei doi au decis să meargă într-o călătorie specială. Aceștia și-au pregătit o adevărată aventură și vor avea timp trei săptămâni să se bucure de vacanță.

(CITEȘTE ȘI: DOINA TEODORU, IUBITA LUI SCĂRLĂTESCU, O SPUNE ABIA ACUM. CE A FĂCUT CELEBRUL BUCĂTAR DUPĂ CE A RENUNȚAT LA CHEFI LA CUȚITE)

„Dumnezeu știe unde vom ajunge”

În acest an, în ceea ce privește vacanțele vedetelor, trend-ul a fost clar. Laponia a fost atracția principală, iar multe dintre personajele publice l-au întâlnit deja pe Moș Crăciun. Însă, în ceea ce îi privește pe Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu, aceștia și-au dorit o vacanță mai diferită.

Cei doi au prins gustul aventurii atunci când au participat la America Express, iar acum sunt pregătiți pentru Asia. Mai exact, chef-ul și iubita lui își doresc să trăiască senzații noi, așa că timp de trei săptămâni vor colinda prin Asia.

Cei doi știu doar că își vor începe expediția din Singapore, iar mai apoi se vor lăsa purtați de val și de drum. Aceștia nu au vrut să își facă niciun plan, ci se vor ghida după instinctul de moment.

„De sărbători mergem în Asia, plecăm de undeva din Singapore și Dumnezeu știe unde vom ajunge. Avem 3 săptămâni să ne relaxăm! Au trecut destul de multe luni de la ultima vacanță. Ultima a fost în iulie.Pentru 2024 îmi doresc să duc la bun sfârșit ce am început anul acesta și să mă distrez”, a declarat Doina Teodoru, potrivit playtech.ro.

„Lasă toată organizarea pe umerii mei”

Chiar dacă nu au făcut traseul complet, Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu s-au interesat totuși de locurile unde vor ajunge și au rezervat și primele nopți de cazare. De toate acestea s-a ocupat actrița, asta pentru că se pare că bucătarul nu este prea priceput la asta.

Celebrul chef nu este prea inspirat atunci când vine vorba de făcut alegeri, iar de obicei acest proces durează foarte mult pentru el. Așa că în astfel de cazuri, Doina Teodoru intervine în forță și rezolvă lucrurile foarte rapid.

„El este foarte comod și lasă toată organizarea pe umerii mei. Nu îi place să aleagă, să hotărească. Stă 100 de ani până alege o locație și atunci, eu îmi pierd răbdarea și aleg eu unde mergem și ce facem.

El decartează doar timpul lui lângă mine. Nu ne punem problema de bani, dacă punem jumate, jumate, un sfert sau trei sferturi. Pur și simplu ne hotărâm unde mergem. Banii noștri nu sunt la comun! Mai precis, plătește cine pune primul mâna pe portofel.”, a mai spus Doina Teodoru.

(VEZI ȘI: DOINA TEODORU A AJUNS LA CAPĂTUL PUTERILOR! IUBITA LUI CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU A MĂRTURISIT PRIN CE TRECE: „NU MAI POT”)