O nouă taxă pentru turiștii care vin în stațiunea Mamaia. Ce îi așteaptă în vara lui 2023

Publicat: 15/03/2023 | 20:39
Un virus periculos a fost descoperit în Marea Neagră / Sursă foto: Pixabay

Mai sunt câteva luni până când turiștii vor lua cu asalt litoralul românesc. Iar, potrivit noilor informații, turiștii care vin în vacanță, în stațiunea Mamaia, vor fi nevoiți să plătească o nouă taxă. În prezent, taxa respectivă există, deja, în mai multe orașe din țară. Iată mai jos, în articol, despre ce este vorba!

Încă puțin și se bate „gongul” pentru deschiderea sezonului estival al anului 2023! Încă de la începutul acestui an, mai mulți români și-au achiziționat bilete și pachete pentru a-și petrece vacanțele în stațiunile de la malul Mării Negre. Pe lângă cheltuielile pentru cazare, mâncare și îndeplinirea poftelor, turiștii vor fi puși în situația de a mai plăti o taxă.

Vezi și PREȚUL IREAL LA CARE SE VINDE UN PENTHOUSE DE 558 DE METRI PĂTRAȚI ÎN STAȚIUNEA MAMAIA, ÎN 2023. ARE 3 CAMERE ȘI VEDERE PANORAMICĂ

Taxă pentru stațiunea Mamaia: 1% din valoarea sejurului

Taxa nu trebuie să îi sperie pe turiști, pentru că va fi de 1% din valoarea întregului sejur. Mai cu seamă, banii respectivi vor fi utilizați pentru promovarea stațiunii Mamaia. Această măsura ar putea intra în vigoare la începutul acestui sezon estival. De reținut faptul că această taxă există, deja, în mai multe locuri din țară, printre acestea numărându-se București, Eforie sau Mangalia. Evident, și în alte orașe europene se percepe o asemenea taxă.

În acest sens, dacă măsura intră în vigoare vara aceasta, turiștii care își petrec vacanțele în „stațiunea milionarilor” vor plăti taxa respectivă, banii urmând să fie virați către Organizația de Management a Destinației Mamaia-Constanța. Cu banii respectivi se vor organiza concerte, expoziții, târguri, evenimente. Potrivit observatornews.ro, agenții economici de la malul mării plătesc, deja, taxa de promovare. De exemplu, pentru restaurante se achită 200 de lei pe an, hotelierii plătesc 4000 de lei anual, iar entitățile care au terenuri amenajate pentru activități sportive achită 100 de lei anual.

Citește și MIHAI DIN PLOIEȘTI A SOLICITAT O OFERTĂ PENTRU UN SEJUR ÎN IULIE 2023, ÎNTR-UN HOTEL DIN MAMAIA. IREAL CÂȚI LEI I S-AU CERUT PENTRU 7 NOPȚI DE CAZARE