O pictură imensă a apărut pe fațada unui bloc din Craiova. Locatarii au reacționat prompt. “Bine că nu ne-au vopsit şi…”

Publicat: 08/09/2020 | 15:57

Centrul municipiului Craiova a prins culoare, la propriu, după ce faţadele blocurilor au fost pictate de artişti renumiţi din Bănie. Totul în cadrul proiectului  Street Delivery Craiova. Locatarii s-au trezit chiar şi cu aparatele de aer condiţionate pictate de artiştii plasticieni. Ultima lucrare a fost inspirată de starea de urgenţă din timpul pandemiei.

Toţi trecătorii întorc capul şi fac poze acum cu blocul viu colorat. Mulţi recunosc că şi-ar dori ca şi blocul lor să arate aşa. Numai locatarii sunt împărţiţi în două tabere. Sunt impresionaţi şi nu prea de lucrare, mai ales că s-au trezit şi cu aparatele de aer condiţionate pictate.

„Nu e nimic nou. Suntem obişnuiţi cu aşa ceva. Dar nu-i văd rostul. Dar ca frumos… probabil dă bine”, spune o locatară. (VEZI AICI: POVESTEA PICTORULUI DE CARTEA RECORDURILOR, CARE A „ZUGRĂVIT” FALEZA RÂULUI OLĂNEŞTI CU IMAGINI DIN FILME CELEBRE)

Fațada pictată a blocului a ajuns punct de atracție în Craiova

„E frumos, în sfârşit. Am văzut şi aparatul de aer condiţionat, bine că nu ne-au vopsit şi ferestrele, nu era o idee rea, înainte arăta rău”, spune Dumitru Ion, un alt locatar.

„Am adus natura aici, în mijlocul oraşului”

Cinci zile au muncit aici doi artişti din Craiova. Lucrarea a fost inspirată, spun ei, din perioada stării de urgenţă. (VEZI AICI: POVESTEA SINGUREI ARTISTE CARE PICTEAZĂ CU OJĂ)

„Schiţa, lucrarea a fost inspirată din starea de urgenţă prin care am trecut, când nu aveam voie să ieşim în parc, aşa că nu puteam vedea şi ne bucura de natură şi am adus natura aici, în mijlocul oraşului”, spune unul dintre autori, pictorul Florin Radu.

Lucrarea se numește ” Am grijă de voi” şi poate fi admirată în Centrul Vechi al Craiovei, lângă Biserica Sfântul Ilie.  În Craiova, mai sunt şi alte lucrări ale celor doi artiști, pictate pe zidurile unor clădiri din centrul oraşului.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.