O tânără de 27 de ani și-a găsit sfârșitul în vacanță! Ce s-a întâmplat când se plimba pe străduțele din Franța

Publicat: 15/08/2022 | 16:50
Carlotta Grippaldi. Foto: Facebook

O tânără de 27 de ani care a crezut că se va bucura de vacanță alături de prietena sa, și-a găsit sfârșitul atunci când nu se aștepta. Centrul vechi al orașului Briancon, din Franța, s-a cutremurat în momentul în care accidentul nefericit a avut loc pe una dintre cele mai populate străduțe.

Carlotta Grippaldi era o femeie pe care prietenii ei o iubeau pentru spiritul său liber și pentru dorința continuă de a progresa. Italianca a venit în vacanță în Franța pentru a se bucura de puțină odihnă și de vremea bună, însă totul a luat o întorsătură neașteptată în momentul în care a ajuns pe una dintre străduțele din centru ale orașului Briancon.

VEZI ȘI: CE TRAGEDIE! LUCREȚIA, DE PROFESIE ȘOFERIȚĂ DE TIR, A MURIT ÎN URMA UNUI CUMPLIT ACCIDENT. TREI COPII AU RĂMAS FĂRĂ MAMĂ

Italiancă de 27 de ani, ucisă de un oblon vechi al unei clădiri

Tragedia a avut loc în decursul zilei de sâmbătă, 13 august, când strada pe care se afla clădirea veche era foarte populată. Carlotta petrecea momente frumoase alături de prietene sa, bucurându-se de priveliște și de locul pe care aleseseră să îl viziteze în această vară. La un moment dat, un oblon de la etajul al doilea al unei clădiri de pe stradă s-a desprins și a lovit-o cu putere pe Carlotta Grippaldi. Totul s-a petrecut atât de repede, încât fata nu a mai apucat să reacționeze sau să conștientizeze ceea ce va avea să se întâmple.

Carlotta Grippaldi, tânăra ucisă în vacanța din Franța. Foto: Facebook

Prietena care se afla alături de ea a început să strige, iar oamenii s-au adunat imediat în jurul lor. Deși medicii și-au făcut apariția imediat, tânăra de 27 de ani din Italia nu a mai putut rezista. Aceasta a murit în ambulanță, în timp ce era transportată la spital.

„Am auzit un zgomot și lumea țipând. Am ieșit din magazin și era o fată întinsă la pământ.​ Oamenii încercau să o resusciteze”, a declarat un martor care a asistat la întreaga scenă.

CITEȘTE ȘI: O ROMÂNCĂ A VRUT SĂ UCIDĂ O ITALIANCĂ DE CARE AVEA GRIJĂ! ERA BEATĂ ȘI A ÎNCERCAT SĂ O ARUNCE DE PE BALCON

Așa cum era de așteptat, autoritățile au deschis deja o anchetă pentru a descoperi cine se face vinovat de această tragedie. De asemenea, primarul orașului Briancon a demarat o procedură prin care tehnicienii și pompierii vor verifica toate clădirile vechi din zonă.

Carlotta Grippaldi a absolvit cu succes Facultatea de Economie și Comerț a Universității din Torino, urmând să își primească diploma de master în Marketing și management digital. Aceasta iubea iarna, moment în care făcea expediții pe munți alături de grupul său de prieteni.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult