Oana Lis, mărturisiri cutremurătoare! Care a fost cel mai greu moment din viața ei: „Mi s-a năruit lumea”

Publicat: 07/02/2023 | 14:26
Oana Lis, soția lui Viorel Lis. Sursă foto: Facebook

Oana Lis nu a avut o viață roz. A avut parte de multe momente dificile, atât înainte de a-l cunoaște pe Viorel Lis, cât și după. Dezamăgirile și perioadele dificile și-au pus amprenta semnificativ asupra ei. Despre toate acestea a vorbit în cadrul unui interviu recent.

Oana Lis și-a deschis sufletul și a vorbit despre momentele grele din viața ei. De la momentele incredibile, când a fost abuzată de tatăl ei, până la clipele pe care le-a trăit, de-a lungul timpului, în relația cu Viorel Lis, Oana a avut de parcurs un drum anevoios ce a întărit-o din ce în ce mai tare, cu fiecare experiență prin care a trecut. Copilăria nu a fost una ușoară, cu un tată alcoolic și abuziv, iar asta și-a pus amprenta asupra caracterului său.

Nici în relația cu Viorel Lis nu a fost totul numai lapte și miere. Partenera de viață a fostului primar al Capitalei a vorbit despre ce anume avea să o pună la pământ, cu ceva timp în urmă.

Oana și Viorel Lis / Sursă foto: social media

(CITEȘTE ȘI: Oana Lis, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl său, bărbatul care a traumatizat-o: ”Da, tata a abuzat și altă fetiță”)

Oana Lis: „Eu nu știam să fac nimic”

Oana susține că în toți acești ani, de când e cu Viorel Lis, cel mai greu a fost pentru ea să se descurce de una singură, pentru că devenise dependentă de el și pentru că mereu își punea bazele în partenerul său, în orice situație, iar în momentul în care el s-a îmbolnăvit, a simțit că îi pică lumea în cap.

„Pentru mine a fost greu în ăștia 23 de ani când Viorel s-a îmbolnăvit. Eu mă bazasem foarte rău pe el, eram dependentă de el, era un om puternic, care rezolva orice, și atunci mi s-a năruit lumea. Eu nu știam să fac nimic, mă bazam pe el, nu lumea și ce a zis lumea. (…)Nu poți anula viața. Asta este, omul îmbătrânește, se schimbă, dar eu îl iubesc așa cum e”, a spus Oana Lis, în cadrul emisiunii „În Oglindă”, de pe Kanal D.