Oana Zăvoranu, transformare spectaculoasă! Blondă, tunsă scurt și cu breton… n-o mai recunoști pe stradă!

Publicat: 17/09/2019 | 21:12

Oana Zăvoranu, transformare spectaculoasă! Blondă, tunsă scurt și cu breton… n-o mai recunoști pe vedetă dacă o vezi pe stradă!

Serialul ”Sacrificiul” este un „family drama” cu un scenariu bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala poveştile a trei familii din medii diferite. Filmările  se desfășoară în diverse locaţii din Bucureşti. (VEZI ȘI: OANA ZĂVORANU, APARIȚIE HOT LA FILMĂRILE PENTRU SERIALUL “SACRIFICIUL”. MULȚI DINTRE FANI NU ȘI-AU PUTUT LUA OCHII DE LA SÂNII EI NATURALI)

Oana Zăvoranu, actriță în noua producție, își ține la curent fanii cu tot ce se întâmplă la filmări, iar astăzi a reușit să îi surprindă. Vedeta a publicat o fotografie în care apare blondă, tunsă scurt și cu breton.

„Cât de mult te poate schimba o perucă, o tunsoare și o culoare de păr!…niciodată nu m-aș face așa decât pentru lucruri importante, cum se întâmplă azi la filmările serialului Sacrificiul”, a scris Oana Zăvoranu.

Oana Zăvoranu, cu perucă

Pentru acest nou rol, Oana Zăvornu s-a pregătit temeinic! (CITEȘTE ȘI: ”OANA ZĂVORANU, ÎN CASA DE LA PUTEREA DRAGOSTEI!” CE A APĂRUT PE KANAL D)

„Pentru personajul în sine fac ce fac mereu: trăiesc cu el o viață paralelă, o iubesc pe Diva, o înțeleg, o apăr indiferent de ce face rău sau bun și creez situații astfel încât personajul meu să devină în timp bârfit, iubit, contestat, scandalos, excentric, blamat, copiat, adulat, iertat și înțeles chiar dacă face nenorociri, pentru că ea are voie!

Mi-am construit în mintea mea stilul vestimentar al personajului meu, mi-am cumpărat câteva haine pentru rolul Divei, totodată lucrez la linia mea de haine, iar o parte din hainele cu care filmez vor face parte din colecția creată de mine. Încerc să fiu cât mai naturală și îmi doresc ca ceea ce e în viața reală să aibă legătură cu ceea ce se va vedea pe micile ecrane. De asemenea, acord atenție aspectului meu fizic și am început să merg la masaje și alte proceduri corporale”, povestește Oana Zăvoranu.