Olga, medic militar, a murit luptând cu rușii. 12 copii au rămas acum orfani: ”Nici măcar nu o putem îngropa”

Publicat: 17/03/2022 | 14:14

Durere fără margini pentru 12 copii ai căror mamă a murit în războiul din Ucraina. Olga Semidyanova, medic militar, și-a dat viața apărându-și țara la granița regiunilor Donețk și Zaporojie. 

Armata lui Vladimir Putin continuă să facă victime în Ucraina. Civili ori militari ucraineni, femei, bărbați, și copii mor pe capete sub bombardamentele militarilor ruși.

Olga Semidyanova (48 de ani), medic militar, a murit cu arma în mână apărându-și țara la granița regiunilor Donețk și Zaporojie. A fost împușcată mortal de forțele ruse, iar în urmă a lăsat 12 copii orfani, care nu își pot îngropa mama din cauza luptelor de pe front: ”A salvat soldați până în ultimul moment. Avem fotografii de la locul decesului,  dar din cauza luptelor grele, nu putem să ne îngropăm mama”, a spus Julia, fiica sa.

(VEZI ȘI:CÂT DE TRIST! MAXIM KRISHTOP, PILOT RUS CAPTURAT DE UCRAINENI, APEL DISPERAT CĂTRE COLEGII SĂI: “NU MAI URMAŢI ORDINELE CRIMINALE, RĂZBOIUL E DEJA PIERDUT”)

Olga, medic militar, a murit luptând cu rușii

Născută în orașul ucrainean Marhanet, regiunea Zaporojie, medicul militar a fost declarat mamă eroină, după ce a născut șase copii și a adoptat alți șase. Și-a iubit familia și întreaga viață și-a dedicat-o celor 12 copii. De altfel, Olga a și primit distincția de ”Mamă eroină” și ”Ordinul de Onoare și Glorie”, fiind tot timpul dispusă să facă sacrificii pentru cei din jurul ei.

Povestea de viață a Olgăi e a impresionat o lume întreagă. Cu fiecare faptă bună, medicul militar a dovedit că distincția de ”Mamă eroină” a meritat-o din plin.

La 19 ani s-a căsătorit, apoi a născut 5 copii – trei fete și doi băieți, iar întreaga familie s-a mutat într-o casă mare de lângă Marhaneț.

(VEZI ȘI:JURNALISTA MARINA OVSIANNIKOVA, CARE A PROTESTAT LA TELEVIZIUNEA RUSĂ, SE TEME PENTRU VIAȚA EI: ”ÎNȚELEG AMPLOAREA PROBLEMELOR”)

„Sora noastră mai mică s-a născut acolo în 2008. În timp ce era încă însărcinată cu ea, mama a decis că vrea să salvezie și alți copii de la orfelinat. La consiliul de familie am susținut inițiativa părinților, așa că au adoptat șase băieți. Toți erau copii cu probleme, fiecare cu o traumă psihologică din trecut„, a declarat Anna, într-un interviu pentru publicația Fakt.

În 2015, soțul femeii s-a oferit voluntar pentru a lupta într-un batalion al DUK și, în curând, avea să se alăture și Olga. A luptat până în ultimul moment pentru țara ei, iar ultima suflare și-a dat-o cu arma în mână în războiul din Ucraina.

Sursa foto: Facebok.ro