Pandemia a schimbat-o radical pe Celia: ”Sunt în pijamale prin casă, nemachiată, dar…”

Publicat: 04/09/2021 | 18:00

Celia s-a redescoperit în timpul pandemiei! Au intervenit mari schimbări în viața ei în acea perioadă, s-a întrebat cine e ea pe scenă, cine e în mijlocul familiei! Și-a dat răspunsurile după ce s-a ocupat mai mult de partea sufletească, după ce și-a căutat interiorul. ”Am citit mult și mi-am pus întrebări”, spune Celia, care a trasnmis un mesaj emoționant tuturor artiștilor, dar și oamenilor de rând. CANCAN.RO are declarațiile cântăreței din Banat.

În plin a fost lovită Celia de COVID-19, când întreaga familie a fost internată în spital, dar nefericitul eveniment avea s-o facă să caute răspunsurile unor întrebări care nu i-au dat pace ani de zile. Le-a găsit, iar acum se simte liniștită, a înțeles că sufletul, interiorul omului, sunt esențiale. ”Schimbările care au intervenit în viața mea… Mă ocup mai mult de familie, suntem împreună, suntem uniți. Mă ocup de partea mea sufletească, de mine, ca om, înăuntrul meu, ceea ce sunt eu în interiorul meu…”, și-a început mărturisirea Celia.

Celia, un artist care s-a regăsit în perioada pandemiei

„A fost o binecuvântare că am putut să mă regăsesc pe mine”

A dezvăluit cum e, de fapt, artistul dincolo de scena de pe care devine un idol al fanilor.

”Atunci când sunt artist și urc pe scenă e o altă parte a mea. Niciodată nu o să vezi artistul în viața de zi cu zi așa cum este el pe scenă. De asta de multe ori îi spuneam și soțului, când sunt îmbrăcată în pijamale și, oarecum, nearanjată prin casă și mă pufnește și pe mine râsul pentru că nu tot timpul suntem aranjate, e clar, și îi zic eu «mă, și tu când te gândești că lumea crede că ești cu Celia și eu sunt acasă și mă simt nearanjată», dar sunt eu, în același timp. Ce este foarte frumos e că soțul meu mă iubește pe mine așa cum sunt eu, în cel mai natural mod al meu. Și asta mi se pare o binecuvântare.

(CITEȘTE ȘI: STRIGĂT DE DISPERARE AL CELIEI! ”VREAU SĂ-L VĂD SĂNĂTOS, SĂ MĂ IA ÎN BRAȚE…”)

Și cred că pentru mine, în etapa asta de viață, a fost o binecuvântare că am putut să mă regăsesc pe mine așa cum sunt eu, pur și simplu. Pentru că pe scenă, ușor, ușor suntem și personaje. Pentru că ne dorim foarte mult să transmitem oamenilor doar fericire, chiar dacă în sufletul tău e avalanșă… Trebuie să le transmiți doar soare”, spune Celia.

„Am avut niște trăiri, așa, în perioada asta…”

A avut trăiri, s-a redescoperit. A mers, fără pic de machiaj și fără tocuri prin natură. A luat-o la pas, a vrut timp pentru ea, să fie un om de rând, nu o cunoscută cântăreață. ”Mie, etapa asta din viață pe care am avut-o acum mi-a priit extraordinar de bine pentru că am avut timp să fiu eu cu mine, în autenticitate cum ar fi. Și, da, m-am ocupat alături de soțul meu de fermă, mi-am petrecut foarte mult timp în natură și așa cum sunt oamenii de rând… Plecat fără să mă aranjez, fără să mă cocoț pe tocuri și în mijlocul naturii. Dar cred că asta suntem noi, oamenii, eu, cel puțin, am avut niște trăiri, așa, în perioada asta…

Celia, alături de fiul ei, în mijlocul naturii

Mi-a prins bine această perioadă. Este o perioadă în care trebuie să descoperim anumite lucruri în interiorul nostru și să ne punem în prioritate familia. Eu cred că doar un om nefericit poate să pună cariera pe primul loc. Cred că am ajuns noi așa, oamenii, într-un moment în care ar trebui să ne desprindem de tot ceea ce este pe partea asta de trupesc și să ne ancorăm mai mult de ceea ce ține de suflet și de trăirile alea speciale”, mărturisește Celia.

„Acum mă simt mai sigură pe mine”

„Nu zic că nu am trăit momente extraordinare în momentul în care am oferit oamenilor piese de multe ori compuse de mine, piese despre care – în momentul în care le cântam  – știam că, poate, așa cum eu m-am descărcat și am înțeles anumite lucruri atunci când le-am compus, probabil și ei o fac”, a continuat Celia. (NU RATA: CUM AU REUȘIT CELIA ȘI FAMILIA EI SĂ ÎNVINGĂ COVID-UL. „SIMȚEAM CĂ MĂ ARDE INIMA”)

”În ultima perioadă am și citit foarte mult am înțeles câteva aspecte pe care, când eram mai tânără, nu le înțelegeam. Eu, ca artist, sunt numai un suflet, adică tot timpul trebuie să înțeleg ce trăiesc, ce simt, să-mi găsesc răspunsurile… Am avut, să zic așa, valuri și valuri peste mine ca să ajung să citesc și să găsesc răspunsurile, să mă liniștesc și să realizez că greul, la fel ca binele, este o binecuvântare. Sincer spun.

Deci chiar cred că atunci când ne lovește câte un val de ăsta greu, pe de altă parte, undeva, în adâncul nostru, ne binecuvântează și ne deschide alte orizonturi și ne transformă. Într-un mod mai OK, nu știu, ori că am cules eu ce trebuie de la toate experiențele mele și nu m-am afundat în a vedea doar partea goală a paharului și mai mult partea plină, dar, până în momentul de față, după toate greutățile și toate astea acum mă simt mai sigură pe mine și mai liniștită.

Am o stare bună, așa, de la o vreme încoace”, a încheiat artista.

Sursa foto: Instagram

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult