Parodiată de Bendeac, Nicole Cherry vine cu o propunere uluitoare: ”Ar fi interesant să…”

Publicat: 24/06/2019 | 19:04

Mihai Bendeac a parodiat-o pe Nicole Cherry chiar cu piesa de suflet a artistei de 20 de ani, dar reacția acesteia a fost una din zile mari. I-a propus o colaborare juratului de la iUmor.

Pornind de la ideea piesei „Dansează amândoi”, despre o fată care suferă din dragoste, Bendeac i-a dat replica lui Nicole printr-un filmuleț parodie. Postat pe profilul lui de Instagram, acesta a adunat peste 300.000 de vizualizări și o sumedenie de comentarii, scrie libertatea.ro.

Printre cei care s-au amuzat copios a fost chiar interpreta melodiei! „Cred că a fost prima oară când am râs la ceva în care se făcea mișto de mine. De piesă, mă rog, dar a fost foarte funny. Mai ales că Mihai este un om extraordinar de talentat și eu îl admir din suflet. El știe asta, că-l iubesc, și e reciprocă treaba. M-am bucurat extraordinar de tare că a ales fix piesa mea. El e extraordinar. Eu l-am văzut și la teatru și este… uau! Trebuie să mergeți să-l vedeți”, a mărturisit cântăreața. (CITEȘTE ȘI: CUM A REACȚIONAT TATĂL EI CÂND NICOLE CHERRY S-A MUTAT CU IUBITUL CU 8 ANI MAI ÎN VÂRSTĂ)

Nicole chiar și-ar dori o colaborare cu Bendeac, mai ales că acesta nu e deloc străin de industria muzicală – a cunoscut succesul alături de Delia, cu piesa „Doi în unu”. „Ar fi interesant să cântăm împreună. El e mai priceput ca mine la versuri, la parodii, însă la astea de suflet sunt sigură că pot să-l ajut, dacă vrea să scoată o piesă de dragoste”, a spus tânăra.

Nicole Cherry, despre experiențele neplăcute cu bărbații

Acum este fericită și trăiește o poveste de dragoste ca-n povești însă… Nicole Cherry a avut parte și de experiențe neplăcute la capitolul ”bărbați”.

Nicole Cherry este foarte fericită de când l-a întâlnit pe Florin Popa, cel cu care are o relație de ceva timp și cu care s-a și mutat împreună. Deși ea mărturisea în urmă cu câteva luni că nu-și dorește să mai aibă o relație în viitorul apropiat, se pare că Florin Popa i-a schimbat percepția și a cucerit-o iremediabil pe artistă.

Înainte însă de a-l cunoaște pe iubitul ei, Nicole Cherry a avut parte și de experiențe neplăcute la capitolul ”bărbați”. (CITEȘTE ȘI: LIVIU TEODORESCU, NICOLE CHERRY, SPEAK, ȘTEFANIA ȘI CAMELIA BĂLȚOI AU SĂRBĂTORIT 14 ANI DE UTV)

“Asta e o concepţie pe care nu o s-o schimb şi o să o transmit şi fiului sau fiicei mele. O să spun: Mama, dacă baiatul vine, băiatul plăteşte. Dacă tu eşti băiatul, tu plăteşti. Aşa e frumos. Nu am mai ieşit după. Nu am mai putut. Mi se pare că băiatul trebuie să fie bărbat. Mi s-au luat banii şi pe o apă plată. Mi se pare strigător la cer”, a declarat Nicole Cherry în cadrul unei emisiuni TV.

Bărbatul care o face fericită în prezent are o afacere și acordă foarte mult timp muncii, însă, asta nu o deranjează pe Nicole Cherry, pentru că și ea are un program destul de încărcat. Cei doi s-au mutat împreună, iar decizia a fost susținută de toată familia artistei

“Da, ne-am mutat împreună! Pisica e cu noi. E a noastră. Tot mami ne face de mâncare. Mai fac şi eu când am timp, ne mai dă şi mama. E totul la fel, doar că nu sunt noaptea acasă. Tatălui îi place foarte mult de el (n.r. de iubit), îl cunoaşte foarte bine. Asta l-a făcut pe el mai relaxat. Ştie că sunt undeva bine. Şi eu i-am demonstrat lui că pot să iau decizii. A venit natural. Nici eu nu am zis: Gata, de mâine mă mut! Nu ştiu dacă face cineva neaparat chestia asta. A venit de la sine. Din moment ce părinţii îţi dau voie să te duci o zi, o noapte, ştiu ce urmează. E firesc. În cazul meu a fost ok şi suntem ok”, a mai declarat Nicole Cherry.

 

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult