Patrick Mouratoglou nu a uitat-o! Ce poză a postat cu Simona Halep, în ziua în care ex-liderul WTA a împlinit 31 de ani | FOTO

Publicat: 27/09/2022 | 19:49

Simona Halep a împlinit 31 de ani, iar Patrick Mouratoglou, actualul antrenor al ex-liderului WTA, nu a rămas indiferent. Acesta a postat, pe rețelele sociale, o fotografie cu el și campioana noastră, însoțită de un mesaj emoționant.

Cu ocazia zilei de naștere, Simona Halep a primut sute de mesaje din partea familiei, apropiaților, dar și fanilor. Patrick Mouratoglou, actualul ei antrenor, nu avea cum să lipsească din această galerie selectă.

(VEZI AICI: RADU BANCIU, ÎNCĂ O JIGNIRE LA ADRESA SIMONEI HALEP: „AMERICANII NU O LĂSAU SĂ FACĂ DUȘ SINGURĂ. INTRA ȘI UNUL CU EA, IAR DOMNUL…”)

La mulți ani uneia dintre cei mai inspirate jucătoare pe care am întâlnit-o vreodată!„, a scris Patrick Mouratoglou, pe Instagram, în dreptul unei fotografii în care apare alături de Simona Halep.

Simona Halep, an plin cu probleme. „Mulți dintre voi mă vor înțelege”

Altfel, Simona Halep nu a avut deloc un an bun. S-a confruntat cu probleme medicale, trecând, totodată, printr-un divorț. Recent, ex-liderul WTA a vorbit despre operația pe care a suferit-o la nas.

„Am avut probleme cu respirația în ultimii ani, care s-au agravat în timp. Am decis să ascult sfaturile doctorilor și să fac operația necesară. Nu o puteam face mai devreme pentru că nu am găsit cele trei luni necesare pentru recuperare. Tenisul a fost întotdeauna prioritar în viața mea! Dar am decis că acum e momentul să mă operez, dar să fac și ceva pentru mine, ca persoană. De aceea am recurs și la operația estetică, pe care o plănuiam de mai mult timp, deoarece nu îmi plăcea deloc nasul meu! Așa că am făcut-o! Am rezolvat partea funcțională, dar și partea estetică. Știu că mulți dintre voi mă vor înțelege!”, a scris Simona Halep, pe Facebook.

(NU RATA: SIMONA HALEP, DIN NOU CU ZÂMBETUL PE BUZE, DUPĂ DIVORȚUL DE TONI IURUC. „ZI FERICITĂ!” ANUNȚUL PE CARE L-A FĂCUT PE INSTAGRAM | GALERIE FOTO)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult