Pentru Radu Vâlcan continuă „Insula iubirii”. Prezentatorul Antenei, vacanță de lux alături de Adela Popescu și copiii

Publicat: 20/12/2022 | 15:36

Adela Popescu a plecat cu copiii în Thailanda, acolo unde s-a întâlnit cu Radu Vâlcan. Prezentatorul Tv se afla deja pe insulă, de câteva săptămâni, pentru a filma show-ul „Insula iubirii”, difuzat la Antena 1. Cei doi își vor petrece sărbătorile de iarnă în familie, departe de frigul și înghețul de la noi. 

Actrița și-a făcut bagajele și a plecat din țară, pentru a-și revedea soțul, căci timp de 2 luni, Radu a filmat în Thailanda alături de echipa de la „Insula iubirii”, pentru un nou sezon. Conform postărilor de pe contul ei de Instagram, zborul nu a fost deloc ușor deoarece a avut de parcurs mii de km până la destinația exotică. Cei mici au fost foarte bucuroși că și-au revăzut tatăl, iar Adela a fost extrem de încântată că le-a putut face această bucurie.

Adela Popescu și copiii s-au revăzut cu Radu Vâlcan în Thailanda

Prezentatoarea de la Pro Tv a avut o călătorie extrem de agitată și obositoare, însă, spune că a meritat tot efortul, având în vedere că și-a revăzut soțul.

După mai multe ore de zbor, 12 în aer, plus escala, plus aeroport, plus viză etc, am ajuns cu bine în Phuket. Nu sunt, încă, hotărâtă dacă zborul de noapte e o idee bună, atunci când călătorești cu copii mici. Revederea a meritat fiecare clipă de nesomn și oboseală. Eu, deși eram obosită peste măsură aveam un zâmbet tâmp pe chip” , a spus Adela Popescu pe contul ei de Instagram.

VEZI ȘI: VEDETE DIN ROMÂNIA CARE NU ȘTIU SĂ GĂTEASCĂ! ADELA POPESCU, OANA ROMAN SAU ALICE PENEACĂ AU RECUNOSCUT FĂRĂ REȚINERI

Adela Popescu a plecat împreună cu copiii, în Thailanda, la soțul ei, Radu Vâlcan (Sursă: Facebook)

CITEȘTE ȘI: CABRAL ŞI ADELA POPESCU, DEZVĂLUIRI DIN SPATELE CAMERELOR DE FILMAT! CE FĂCEAU CEI DOI ÎN DOMINICANĂ DUPĂ CE TERMINAU FILMĂRILE

Adelei Popescu i-a fost dor să revadă Thailanda

Soția lui Radu Vâlcan a fost extrem de încântată să revadă meleagurile destinației exotice. Aceasta a mărturisit că i-au lipsit mirosul, temperatura și energia din Thailanda.

„Mi-era dor de miros, de temperatură și de energia unică din Thai. Noaptea nu a fost ușoară. Dați peste cap de fusul orar, copiii s-au trezit des și pe rând. Am recuperat de dimineață când Radu a mers cu ei la piscină și eu am dormit până la 10:00, ora locală”, a mai povestit ea pe Instagram.