Politicile guvernului aduc românii acasă

Publicat: 09/05/2019 | 10:15
Politicile guvernului aduc românii acasă

Iată că țările din vestul Europei nu mai par chiar atât de atrăgătoare pentru muncitorii români și mai ales pentru cei care se angajau doar sezonieri în fermele din străinătate. Și asta pentru că românii au început să se gândească foarte serios că pot câștiga la fel de mulți bani și acasă. Sau măcar pe aproape.

Dacă luăm exemplul Germaniei, muncitorii din agricultură, din pomicultură și din amenajări de grădini primesc minimum pe economie. Ceea ce se traduce prin aproximativ 3,5 euro pe oră. Oamenii muncesc câte 12 ore pe zi, iar condițiile de muncă sunt de-a dreptul deplorabile. Nu este niciun secret pentru nimeni că muncitorii stau claie peste grămadă în niște barăci construite la marginea câmpurilor și, în ceea ce privește hrana de zi cu zi, mănâncă doar ce apucă. În consecință, din ce în ce mai mulți dintre ei părăsesc Germania și aleg să se întoarcă în România. Asta cu atât mai mult cu cât Guvernul a adoptat ordonanța privind drepturile zilierilor, adică exact cei care până acum erau tratați ca sclavi în statele din occident. (CITEȘTE ȘI: URMĂRIM PROGRAMUL INTERNSHIP, EDIŢIA 2019)

În România, zilierii au acoperite cheltuielile medicale pentru accidentele de muncă și bolile profesionale. Suplimentar, li se plătește și contribuția la pensii. Trebuie reținut și că, în același timp cu majorarea salariului minim, a cresut și venitul încasat de zilieri. Astfel, niciun muncitor de sezon nu mai poate fi plătit cu mai puțin de 12,4 lei pe oră. Iar dacă ne uităm la veniturile din Germania, observăm că România nu se poziționează foarte departe la acest capitol.

Românii preferă să vină să muncească acasă

Românii preferă să vină să muncească acasă

În astfel de condiții, este foarte clar că românii preferă să vină să muncească acasă decât să stea prin țări străine. Mai în glumă, mai în serios, plecarea zilierilor români din Germania a dat naștere și unei crize. O criză a sparanghelului. Pare hilar, însă situația este destul de gravă pentru nemți. (VEZI ȘI AICI: SPITALELE REGIONALE ÎNCEP SĂ SE CONTUREZE!)

Acum a început campania de recoltare a sparanghelului, o legumă foarte utilizată în bucătăria germană, considerată Regina legumelor în Germania. Dar fermierii nu mai au forță de muncă necesară pentru că românii și, pe lângă ei, polonezii refuză să mai lucreze câmpurile nemțești pe salariul minim.

Este vorba despre o criză alimentară care dă mari bătăi de cap nemților și la care Guvernul român – prin facilitățile oferite pentru zilieri – a pus, din greu, umărul.