Spitalele regionale încep să se contureze!

Spitalele regionale încep să se contureze!
Spitalele regionale încep să se contureze!

Atunci când se discută despre sănătatea populaţiei, nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării, iar în ceea ce priveşte spitalele regionale ale României orice investiţie trebuie apreciată la justa valoare. Aşa cum a precizat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, spitalele regionale reprezintă un punct strategic în programul de guvernare PSD-ALDE. Primii paşi sunt făcuţi prin aprobarea costurilor de producţie a spitalelor din Iaşi şi Neamţ.

Proiectul care prevede construcţia spitalului regional din Iaşi este cel mai avansat şi, în cel mai scurt timp, a anunţat Sorina Pintea, guvernul va avea la dispoziţie şi studiul de fezabilitate pentru construcţia Spitalului Regional din Cluj.

„Spitalele regionale reprezintă un punct strategic în programul de Guvernare. Chiar dacă există voci care sunt împotrivă și nu își doresc ca România să reușească, noi vom contrui spitalele regionale, așa cum am promis. Proiectul care prevede costrucția spitalului regional Iași este cel mai avansat. Imediat după ce vom aproba hotărârea de guvern pentru indicatorii tehnico-economici, vom depune cererea de finanțare la Comisia Europeană. În aproximativ o lună vom avea și studiul de fezabilitate  de la Cluj”, a precizat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Spitalul Regional din Iaşi, tehnologii avansate, de înaltă complexitate

Spitalul regional din Iaşi va avea o structură complexă, conform informaţiilor furnizate de Sorina Pintea. Este vorba despre nu mai puţin de 850 de paturi în regim de spitalizare continuă, și 40 de paturi pentru spitalizarea de zi.

Viitorul spital va fi organizat pe centre de servicii. Vor fi utilizate tehnologii avansate, de înaltă complexitate, beneficiind de servicii integrate de ambulatoriu, fiind incluse, totodată, tehnologii de diagnostic și tratament de porformanță la nivel ridicat. Costurile Spitalului Regional din Iaşi se ridică la 500 de milioane de euro cu TVA, a adăugat Sorina Pintea, 100 de milioane reprezentând doar echipamentele medicale. (CITEȘTE ȘI: ÎN PRIMELE DOUĂ LUNI ALE ANULUI 2019, INVESTIŢIILE STRĂINE AU „EXPLODAT” ÎN ROMÂNIA)

În acelaşi timp, răspunzând unor critici nefondate din care reieşea pericolul închiderii unor spitale, la nivel naţional, Sorina Pintea a dat asigurări că niciun spital din ţară „nu se va închide”, iar numărul de paturi „nu va fi micşorat”. Guvernarea PSD-ALDE a prevăzut în program, de la bun început, puncte de reper fundamentale pentru aducerea sistemului de sănătate naţional la cele mai înalte standarde europene.

Sorina Pintea dă asigurări că niciun spital din ţară „nu se va închide”, iar numărul de paturi „nu va fi micşorat”

Spitalul Regional din Neamţ, finanţare de peste 21 de milioane de lei

Ministerul Sănătăţii are în vedere doar reconversia, iar Sorina Pintea a explicat în termeni foarte clar cum poate fi tradusă această idee, în aşa fel încât nimeni să nu presupună că vor exista pericole pe termen lung în ceea ce priveşte accesul cetăţenilor la diagnostic şi tratament.

 „Dacă într-o zonă există o nevoie de servicii medicale pe neurologie, de exemplu, paturile din chirurgie se vor transforma în paturi de neurologie. Putem să demonstrăm acest lucru şi prin faptul că în planul naţional de paturi nu există nici o reducere a numărului de paturi pentru următoarea perioadă”, a declarat Sorina Pintea.

Pacienţii din judeţul Neamţ au, la rândul lor, motive de bucurie. Guvernul României va aloca suma de peste 21,5 milioane lei – aproape 5 milioane de euro –  pentru finanțarea cheltuielilor de proiectare ale obiectivului de investiții „Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, județul Neamț”. Finanțarea este asigurată din Fondul de rezervă bugetară – din bugetul de stat pentru 2019 – și se adaugă finanțărilor importante, de sute de milioane de euro, aprobate de Guvernul PSD-ALDE, în ultimii ani, pentru județul Neamț.

Este încă un semnal clar că actuala guvernare PSD-ALDE transformă în fapte proiectele guvernamentale, iar atenţia premierului Viorica Dăncilă şi a celorlalţi miniştri este îndreptată, permanent, şi către starea de sănătate a populaţiei României. Sunt proiecte de amploare, aflate în derulare, iar realitatea demonstrează că drumul de la vorbă la faptă nu este atât de lung precum consideră cei care rămân „pe margine” şi, asumându-şi doar rolul de chibiţi, critică nejustificat.

Sorina Pintea: ”Eu îmi propun să prezint grafic această evoluție a discuțiilor despre spitale regionale”

Sorina Pintea dorește ca totul să fie înțeles foarte bine în ceea ce privește spitalele regionale care sunt atât de necesare. Și spune că studiile de fezabilitate au fost primite în luna decembrie 2018, primul termen – aprilie 2018 – fiind nerealist.

”Eu îmi propun să prezint grafic această evoluție a discuțiilor despre spitale regionale, pentru a înțelege foarte clar cum stau lucrurile. Vorbim de foarte multă vreme, dar concret am început să facem în 2017. Când am preluat mandatul de ministru, am cerut și eu un sinoptic al activităților de la consultanții străini. Am văzut că aveam termen de finalizare aprilie 2018, pentru studii de fezabilitate, categoric un termen nerealistic pentru că nici terenurile nu erau realizate. În momentul în care am început să avem discuții mai aprinse cu consultanții, chiar s-au schimbat echipe, BEI a fost foarte receptivă la propunerile noastre, în acel moment mi-am dat seama că vom întârzia cu termenul, adică termenul de predare ale celor trei spitale va fi decembrie, și așa este. Am primit studiile de fezabilitate în decembrie. Iașul a fost cel care a fost cel mai înaintat pentru că avem și avize, avem și studiul de mediu, prin urmare săptămână studiul de fezabilitate va intra în comisia interministerială și putem depune cererea de finanțare la Bruxelles”, a precizat Sorina Pintea la b1tv.ro.

Medicina de familie rămâne, la rândul ei, prioritară pentru Ministerul Sănătății coordonat de Sorina Pintea

Sorina Pintea a spus – într-0 conferință de presă susținută la Bistriț – că medicina de familie rămâne un domeniu prioritar pentru finanțare, noul contract-cadru va aduce o suplimentare de 25%, iar Ministerul de Finanțe negociază un credit de 650 de milioane de dolari de la Banca Mondială.

„Anul acesta, medicina de familie are parte, de la 1 iulie, de când va intra în vigoare noul contract-cadru, de o suplimentare cu 25% și aici vorbesc de o medie între medicina de familie și centrele de permanență. Finanțarea medicinei de familie este apanajul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care nu este în subordinea Ministerului Sănătății, dar pot să vă dau anumite detalii – deci a crescut cu 25%. Pe de altă parte, Ministerul de Finanțe a negociat și negociază încă un împrumut cu Banca Mondială de 800 de milioane de dolari, am înțeles după ultima discuție pe care am avut-o cu domnul ministru Teodorovici, că s-a convenit o sumă de 650 de milioane de dolari în final, bani care să meargă preponderent în medicina de familie”, a mai spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!