Scene uluitoare la Craiova. Un echipaj de la Poliţia Locală trece indiferent pe lângă un bătrân care se târăşte în genunchi

Publicat: 17/06/2019 | 15:22

Scene incredibile au fost surprinse pe o stradă din centrul municipiului Craiova. Un bărbat se târăște în genunchi pe stradă, iar doi poliţişti trec pe lângă el ca şi când acesta nu ar exista. (VEZI ȘI: ACCIDENT NEMAIVĂZUT. TREI MAŞINI NOI DE POLIŢIE S-AU CIOCNIT ÎNTRE ELE, ÎN TRAFIC, ÎN BALŞ-OLT)

Imaginile au fost filmate chiar în centrul Craiovei. În ele se observă cum doi poliţişti locali, care se pare că sunt detaşaţi să supravegheze zona centrală, patrulează pe o stradă, iar, la un moment dat, îşi face apariţia un bărbat care, pur şi simplu, se târăşte în genunchi.

Cei doi poliţişti trec pe lângă acesta ca şi când omul nu ar exista. Nu îl întreabă dacă are nevoie de ajutor, deși, în mod evident, au sesizat că se află în preajma lor. (NU RATA: ŞEFUL POLIŢIEI LOCALE DIN CALAFAT, FILMAT LA PARIURI SPORTIVE ȘI LA PĂCĂNELE ÎN TIMPUL SERVICIULUI)