Polițiștii din Dolj reacționează la amenințările pe care le-ar fi primit prietena Luizei. „Comportamente precum cele prezentate nu sunt tolerate…”

Publicat: 05/08/2019 | 14:44

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a făcut, luni, precizări cu privire la ameninţările pe care le-ar fi primit Izabela Biră, prietena Luizei. (DETALII AICI)

Control la Postul de Poliţie Dioşti

„Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la cele sesizate de o tânără de 16 ani, din Dioşti, în prezent, la nivelul Postului de Poliţie Dioşti se află în lucru un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi ameninţare.

Plângerea a fost depusă împotriva unui tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate, care la data de 4 iulie a.c. ar fi pătruns în locuinţa celei în cauză şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă.

Având în vedere faptul că au fost semnalate şi alte aspecte referitoare la conduita poliţiştilor care au intervenit la eveniment, în cauză, conducerea inspectoratului a dispus deplasarea la Postul de Poliţie Dioşti a şefului de secţie şi a unei echipe de control, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, care va verifica toate aspectele sesizate.

Urmează ca, în funcţie de rezultatul verificărilor, să fie dispuse măsurile legale. (VEZI ȘI: MAMA LUIZEI :“ÎI PLĂTESC ÎN CONTINUARE ABONAMENTUL LA TELEFON”)

De asemenea, precizăm faptul că, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au fost realizate în mod constant instruiri cu privire la modul de intervenţie la evenimente.

Comportamente precum cele prezentate nu sunt tolerate la nivelul instituţiei noastre, urmând a fi dispuse măsuri drastice, în situaţia în care acestea se adeveresc”, susţin reprezentanţii IPJ Dolj.

„Polițiștii erau supărați că am sunat de două ori”

Potrivit Libertatea, după moartea tatălui său, Izabela a întrerupt relația cu un tânăr de 22 de ani din sat, pe nume Radu Constantin Alexandru. “Devenise gelos și mă bătea. După ce m-am despărțit de el, a început să mă amenințe că mă omoară. L-am blocat pe Facebook, nu i-am mai răspuns la mesaje, dar el continua să trimită amenințări prietenelor mele, zicându-le să mi le transmită”, a povestit fata.

Tânărul chiar ar fi încercat să spargă ușa cu parul, însă nu a reușit decât să rupă clanța. Fata a sunat la 112 să reclame fapta, însă nici după o oră nu a apărut nimeni. Izabela a sunat încă o dată și a apărut un echipaj după o oră jumătate. ”Polițiștii erau supărați că am sunat de două ori. Se răsteau la mine: vrei să îți dăm amendă? De ce suni de două ori?”, a mai spus Izabela.