Poveste cutremurătoare în Otopeni. O mamă și-a ucis propriul copil. Anchetatorii presupun că s-ar fi inspirat din cazul Caracal

Publicat: 14/06/2023 | 10:53
O mamă din Otopeni și-a ucis copilul nou-născut

O mamă din Otopeni se află în vizorul oamenilor legii, după ce și-a ucis propriul copil. Potrivit informațiilor din anchetă, se presupune că femeia s-ar fi inspirat din cazul Caracal. Întregul incident a avut loc la finalul lunii aprilie, când a fost efectuat un apel către 112. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

O poveste cutremurătoare a unei familii din Otopeni a ieșit la suprafață, iar detaliile sunt terifiante. Georgeta, o mamă în vârstă de 40 de ani, se află în vizorul autorităților, după ce oamenii legii au descoperit că și-a ucis bebelușul, imediat după naștere. Însă, acest detaliu avea să fie descoperit abia după un apel la 112, potrivit unor informații transmise de surse judiciare pentru Gândul.ro.

Spre finalul lunii aprilie 2023, un tânăr apela disperat la 112, după ce și-a găsit mama de 40 de ani într-o baltă de sânge, în locuința din Otopeni. La fața locului s-a prezentat o ambulanța care a preluat-o pe româncă și a transportat-o la spital, de urgență. Aceasta a fost dusă la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București.

În momentul în care mama din Otopeni a ajuns la spital, medicii au constatat că pierduse mult sânge, în urma unei nașteri. Pentru că nu se cunoșteau date despre nou-născut, a fost anunțată imediat Poliția. În acest sens, oamenii legii s-au deplasat la locuința din Otopeni, pentru a efectua o serie de cercetări.

Vezi și ITALIENII SUNT SIDERAȚI DE ATROCITATEA FĂCUTĂ DE UN ROMÂN. LILIA PĂTRĂNJEL A FOST ÎNJUNGHIATĂ DE 68 DE ORI

Oroare în locuința din Otopeni: bebelușul a fost găsit mort într-o sobă

Odată ajunși la locuința din județul Ilfov, oamenii legii au început să facă o serie de cercetări. Au descoperit că în imobil mai locuiau 3 băieți (copiii din relațiile anterioare ale femeii) și concubinul. Polițiștii au fost îndrumați spre locul în care femeia a fost găsită într-o baltă de sânge. Un detaliu sinistru le-a atras atenția, și anume o dâră de sânge care ducea spre gura sobei de lemne. Acolo, a fost descoperit trupul carbonizat al bebelușului.

Anchetatorii presupun că mama din Otopeni s-ar fi inspirat din cazul Caracal, potrivit unor dezvăluiri efectuate de surse judiciare pentru Gândul.ro. Gestul este unul inexplicabil. Femeia nu a fost arestată, însă se află internată la spital, sub pază. După naștere, a suferit o hemoragie care a dus-o în stare de leșin. Între timp, anchetatorii au transmis probe către expertiză, la Instituțul Național de Criminalistică și a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie sub forma omorului.

Vezi și O PENSIONARĂ A PLĂTIT UN UCIGAȘ SĂ-I ASASINEZE FIICA. INCREDIBIL CE SUMĂ A FOST DISPUSĂ SĂ-I OFERE