Povestea luminii care se aprinde în Joia Mare

Publicat: 24/04/2019 | 22:03

Peste 2000 de candele vor lumina Târgoviștea în Joia Mare. Lumânările vor fi aprinse din fața Catedralei Mitropolitane și vor ajunge, într-o procesiune, până la gara din municipiu, străbătând bătrânul Bulevard Carol I, altădată cunoscut drept Bulevardul Castanilor. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea pictorului care, cu 20 de ani în urmă, a inițiat manifestarea unică. (VEZI ȘI: TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII ÎN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR)

2000, anul speranței

Lumânările aprinse simbolizează speranța, repetă, an de an, Mihai Șerbănescu, pictorul boem care a și inițiat evenimentul denumit Calea Luminii. 2000 a fost anul speranței, anul începutului. Atunci a debutat evenimentul devenit emblemă pentru orașul de la poalele Turnului Chindiei. Atunci, 2000 de candele au fost aprinse și de atunci, an de an, sunt aprinse un număr de lumânări egal cu al anului respectiv plus încă una, ca simbol al speranţei. (CITEȘTE AICI: PĂRINTELE VASILE IOANA, ÎNDEMN IMPORTANT PENTRU SĂPTĂMÂNA MARE: “RENUNTAȚI LA WHATSAPP, TELEVIZOR ȘI FACEBOOK”)

Mărturisire a credinței

Pictorul care a inițiat Calea Luminii

Din atelierul cu pereți tapetați cu obiecte create, picturi, Mihai Șerbănescu, profesorul de pictură de la Școala Populară de Arte Octav Enigărescu, pune la cale an de an evenimentul. O face în primul rând pentru sufletul său, ca o mărturisire a credinței sale, iar acum poartă pe umeri, odată cu nașterea acestui eveniment, și responsabilitatea ca an de an să le ofere târgoviștenilor prilejul de a aprinde mii de candele. (CITEȘTE ȘI: POVESTEA BUNICUȚEI CARE LA 80 DE ANI ÎȘI PROMOVEAZĂ LEGUMELE PE… FACEBOOK)

Se strâng credincioși de pretutindeni

Anul acesta se împlinesc 20 de ediții de Calea Luminii. Începând cu ora 18:00, în Joia Mare, după Liturghie, Piaţa Mihai Viteazul va prinde viață. Evenimentul este deschis de procesiunea în jurul Mitropoliei şi ulterior pe Bulevardul Carol I. Mihai Șerbănescu este omul care, an de an, unește târgovișteni, dâmbovițeni, credincioși de pretutindeni. Într-o atmosferă încărcată de spiritualitate, pe un fundal muzical de excepţie – Doina – intrepretată de regretatul folkist Lorin Stănescu, mii de oameni se vor ruga și vor aprinde candele pentru ca rugăciunile lor să ajungă sus, la cer.

De la scepticism la speranță

Imagine de la Calea Luminii 2018

În urmă cu 20 de ani, în Săptămâna Patimilor, artistul a avut o expoziție. „Imediat după vernisaj, am vrut să fac acest gest, de a aprinde lumânări. Oamenii au privit cu scepticism evenimentul, dar de atunci, în fiecare an, Târgoviștea este luminată de mii de candele. Acum, evenimentul a fost preluat, sub diferite forme și în alte locuri din țară”, spune artistul pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA.

Irina Nistor, vie în rai

Anul acesta se va scrie din lumânări TÂRGOVIȘTE 20 pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane, ca un omagiu pentru cele două decenii de Calea Luminii.

„E o idee care îmi place foarte mult. Un înțelept a spus că acolo unde vezi întuneric să nu înjuri întunericul, ci să aprinzi lumina. La Târgoviște poate nu întâmplător au fost 33 de voievozi, poate nu întâmplător foarte aproape este capul lui Mihai Viteazul, poate nu întâmplător aici are loc Calea Luminii. În cei 20 de ani am auzit foarte multe la adresa acestui gest. (AFLĂ DE AICI: POVESTEA ȘCOLII DE NEVESTE)

Am auzit și cuvinte de piedică, dar faptul că, după 20 de ani, ne întâlnim, mă face să sper. M-a bucurat că foarte mulți au ajuns aici, dar îmi trece prin minte ce a zis Irina Margareta Nistor după ce a venit și a văzut evenimentul și a zis la o emisiune, întrebată fiind unde a petrecut Paștele, că a fost în rai, încă vie, a fost la Târgoviște și a văzut Calea Luminii”, a declarat Mihai Șerbănescu, inițiatorul evenimentului.