POZE EXCLUSIVE. Alessandra Stoicescu, vacanță de lux în Dubai împreună cu fiica și soțul său

De: I.D.
Publicat: 03/02/2020 | 19:26

Înainte de a se întoarce pe micul ecran după concediul de maternitate, Alessandra Stoicescu a plecat cu familia într-o vacanță la cald, în Dubai. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă în exclusivitate câteva imagini cu îndrăgita prezentatoare TV alături de soțul său și mica lor prințesă.

Citește și: Alessandra Stoicescu primește sfaturi pentru Sara de la Laura Cosoi!

Alessandra Stoicescu, vacanță de lux în Dubai alături de familia sa

Fetița Alessandrei Stoicescu, Sara, obișnuită încă din prima lună cu plecări, vacanțe la munte și la mare, a reacționat extrem de bine, în ciuda grijilor firești pe care le-au avut părinții.

“A fost prima plecare cu avionul împreună cu Sara și cea mai apropiată destinație la cald, cum voiam noi, este Dubai, un zbor de aproape cinci ore. Emoții peste emoții, bagaje nenumărate, pregătiri pentru toate situațiile pe care ni le-am putut imagina… așa cum fac toți părinții, cu siguranță. Mare ne-a fost surpriza să vedem că Sara parcă ne liniștea din priviri încă de la aeroport, râdea încontinuu și, dacă ar fi putut, cred că ne-ar fi zis și vreo două vorbe, să ne calmeze . Zilele însorite ne-au prins foarte bine, ne-am relaxat, am sărbătorit-o pe Sara care a împlinit 6 luni și ne-am făcut toate poftele”, a declarat vedeta Antenei 1.

Citește și: Alessandra Stoicescu a crezut că nu vede bine! Ce vedetă a apărut la botezul fetiței ei

Sara a fost răsfățata tuturor încă din prima clipă, purtând o rochiță Dolce & Gabanna la botez, iar acum, la plajă este cum altfel decât tot într-un costum de baie D&G cu flori, cu care face furori. Alessandra Stoicescu se întoarce cu forțe proaspete din vacanță, va reîncepe munca în televiziune și nu numai, așa că urmează niște luni pline, cu proiecte noi și planuri mari.