Preotul care și-a agresat soția pe stradă în Bacău, probleme cu legea. A avut scandal cu Poliția Română

Publicat: 08/08/2020 | 10:35

În urmă cu două zile, un preot din Bacău a isterizat internetul, după ce a apărut o filmare, din centrul orașului, în care își agresa soția pe stradă, în timp ce femeia ținea copilul în brațe. A fost deschis un dosar penal pe numele bărbatului, iar acum s-a aflat că tânărul preot era de mult timp certat cu legea.

Anul trecut, Alexandru Palur, preotul agresiv din Bacău, a dat în judecată Poliția Română pentru a scăpa de o sancțiune contravențională. Judecătorii i-au respins însă la acea dată cererea.

„Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul Palur Alexandru, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ, ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal de contravenţie seria PNTX nr. 0220436/07.04.2019, emis de intimat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra-Neamţ”, au decis magistrații. Popa a contestat hotărârea, însă Tribunalul a respins apelul, așa că a rămas cu amenda.

Preotul și-a agresat soția cu copilul de față

Preotul Alexandru Palur a fost filmat ziua în amiaza mare pe o stradă centrală din orașul Brașov, în timp ce își târa agresiv soția de păr, obligând-o să intre în mașină. Toată această scenă a fost surprinsă în timp ce femeia ținea în brațe un copil de aproximativ doi ani.

După imaginile devenite virale, preotul și-a cerut public scuze. Slujitorul Domnului a pus pe seama oboselii şi stresului gestul său. De asemenea, el a menționat că nu dorește ca imaginea Bisericii să nu fie afectată de aceste imagini, spun jurnaliştii Digi 24.

Scandalul a intrat și în vizorul celor de la Protecția Copilului, care au anunțat că vor efectua o anchetă. „Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a dispus cercetarea în regim de urgență a cazului, la fața locului constituindu-se o echipă de specialiști formată din asistent social, psiholog și consilier juridic. S-a pus în aplicare un plan pentru efectuarea evaluării inițiale, atât a mamei, cât și a copilului”, a precizat DGASPC.

Mai mult, superiorii preotului bătăuș au anunțat că acesta a fost trimis la o mănăstire, ca să se căiască.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult