Prima reacție a Simonei Halep, după o nouă acuzație de dopaj! Ce mesaj a transmis sportiva

Publicat: 19/05/2023 | 23:46

La scurt timp după ce a primit noi acuzaţii de dopaj, Simona Halep a reacţionat printr-un mesaj pe pagina sa oficială de Instagram. 

Celebra tenismenă care a fost suspendată provizoriu pentru dopaj în luna octombrie, respinge categoric şi a doua acuzaţie care i-a fost adusă recent. Simona Halep spune că totul este doar o înscenare care a fost pusă la cale, pentru că nu s-a putut dovedi iniţial că a încălcat regulamentul.

Acum, că am stabilit clar că am fost victima unei contaminări, au venit cu o așa-zisă evaluare anormală a sângelui. Trei experți renumiți la nivel mondial mi-au studiat testele de sânge și a fost foarte clar că sângele meu este complet normal.

Începând cu 7 octombrie, când am fost acuzată de dopaj de ITIA, am trăit cel mai negru coșmar din viața mea.

Mă simt neajutorată în fața unei asemenea hărțuiri și a unei motivații din partea lor să mă găsească vinovată. Încă o dată, toată viața am fost total împotriva oricărei forme de a trișa. Nu se aliniază valorilor mele.

Singurul lucru la care sper în acest moment este să am posibilitatea să beneficiez de independența și imparțialitea judecătorilor într-un tribunal care îmi va da șansa de a-mi demonstra nevinovăția. Am încredere deplină în justiție și aștept cu nerăbdare să îmi prezint cazul la audierea programată la sfârșitul lunii mai, după câteva amânări acuzate de ITIA”, a transmis Halep pe contul ei de Instagram.

CITEŞTE ŞI: VEȘTI PROASTE PENTRU SIMONA HALEP! NOUA ȘEFĂ A AGENȚIEI CARE O ACUZĂ PE ROMÂNCĂ A FĂCUT UN ANUNȚ CLAR. „ESTE UN OBIECTIV CRUCIAL PENTRU MINE”

Problemele se ţin lanţ de Simona Halep! 

Jurnaliştii britanici au detonat bomba! De această dată, Simona Halep a primit acuzaţii în ceea ce priveşte paşaportul biologic. Prin această metodă, organizațiile anti-doping monitorizează diferiți parametri ai sângelui în timp, pentru a identifica potențialele nereguli. ITIA a constatat că există unele incorectitudini în pașaportul biologic al Simonei Halep, iar acum celebra tenismenă riscă o suspendare și mai mare.

Nicole Sapstead, senior director anti-doping în cadrul ITIA (Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis) a declarat: „Înțelegem că anunțul de astăzi adaugă complexitate unei situații deja cunoscute. De la începutul acestui proces – și într-adevăr oricare altul la ITIA – ne-am hotărât să ne angajăm cu doamna Halep într-o manieră empatică, eficientă și oportună.

Desigur, apreciem că există un mare interes al mass-media în aceste cazuri. Ar fi nepotrivit ca noi să comentăm detaliile până la încheierea procesului, dar vom continua să ne implicăm cu tribunalul independent Sport Resolutions și cu reprezentanții doamnei Halep cât mai repede posibil”.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult