Primele imagini de la înmormântarea lui Petrică Mâțu Stoian. Flori, lacrimi, muzică și aplauze pentru regretatul interpret

De: Cancan
Publicat: 10/11/2021 | 11:39

Este ziua când toată Oltenia – și nu numai ea – își ia adio de la îndrăgitul cântăreț Petrică Mâțu Stoian. CANCAN.RO vă prezintă imagini exclusive de la ceremoniile dedicate regretatului artist, care au loc la Craiova. Avem toate detaliile de la înmormântare.

UPDATE – Cortegiul funerar a ajuns în cimitirul Ungureni, Petrică Mâțu Stoia a fost înmormântat.

 

UPDATE – Sluja de înmormântare a avut loc la Biserica Mântuleasa, din Craiova.

Vestea tragică a decesului lui Petrică Mâțu Stoian a venit ca un trăsnet, atât pentru publicul larg, cât și pentru familia și colegii de breaslă ai artistului.

Petrică Mâțu Stoian, pe ultimul drum. Cortegiul funerar a pornit de la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova

Cântărețul de muzică populară urma un tratament post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin, însă starea lui de sănătătate s-a deteriorat rapid. Tușea cu sânge, iar sâmbătă dimineață a fost transportat la Spitalul de Urgență din Reșița acolo unde s-a și stins din viață.

Muzică, lacrimi și flori

Luni, sicriul cu trupul neînsuflețit al interpretului de muzică populară Petrică Mâțu Stoian  a fost depus la Ansamblul „Maria Tănase” din Craiova. Regretatul artist a fost așteptat de familie, de apropiați și de membrii Ansamblului, alături de care Petrică Mâțu Stoian a stat ani de zile. Ieri, sicriul cu trupul neînsuflețit al interpretului de muzică populară Petrică Mâțu Stoian a fost adus de la Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” la Teatrul ”Marin Sorescu”.

Ultimele omagii pentru Petrică Mîțu Stoian

Peste numai câteva ore, regretatul artist va fi înmormântat în cimitirul Ungureni, acolo unde Petrică Mâțu Stoian și-a aranjat, încă din timpul vieții, locul de veci.

(VEZI ȘI: CINE ESTE FEMEIA LÂNGĂ CARE A ALES PETRICĂ MÂȚU STOIAN SĂ FIE ÎNMORMÂNTAT)

La această oră, sute de oameni s-au adunat la Teatrul ”Marin Sorescu” pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Petrică Mâțu Stoian. Așa cum era de așteptat, muzica populară, care i-a fost atât de dragă interpretului, răsună trist, în ultimele ore înainte de înmormântare.

Cine a fost Petrică Mâțu Stoian

Artistul s-a născut pe data de 18 septembrie 1960, în Izverna – Plaiul Cloșanilor, în județul Mehedinți. După ce și-a făcut debutul în cadrul emisiunii ”Tezaur Folcloric”, fiind descoperit chiar de renumita Mărioara Murărescu, Petrică Mâțu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor si a câștigat numeroase premii.

(CITEȘTE ȘI: CE AVERE AVEA PETRICĂ MÂŢU STOIAN? CINE ÎL MOŞTENEŞTE PE CELEBRUL CÂNTĂREŢ)

Era angajat din 1955 la Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, iar repertoriul lui era compus din cântece folclorice de veselie, tradiții de nuntă sau de înmormântare și doine populare transmise din generație în generație.

This browser does not support the video element.