Prințul William a dat lovitura! Suma fabuloasă pe care a primit-o după moartea reginei

Publicat: 11/09/2022 | 00:09

După moartea bunicii sale, prințul William a devenit mai bogat decât se aștepta. Fiul cel mare al Regelui Charles al III-lea a moștenit o sumă fabuloasă, precum și unul dintre cele mai importante titluri nobile din Marea Britanie. Iată cu cât a ajuns să se îmbogățească acesta în numai câteva zile.

Trecerea în neființă a Reginei Elisabeta a II-a a reprezentat un moment foarte trist pentru Familia Regală, dar și pentru toți cei care au apreciat-o pe aceasta. Totuși, în această perioadă au loc schimbări foarte importante care îi privesc, în primul rând, pe următorii succesori ai tronului Marii Britanii.

VEZI ȘI: ,,BLESTEMUL” REGELUI CHARLES. LEGĂTURA BIZARĂ DINTRE NUMELE MONARHULUI BRITANIC ȘI PREDECESORII SĂI

Prințul William s-a îmbogățit după moartea bunicii sale

Pe data de 10 septembrie 2022 fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a a fost încoronat și a urcat pe tron sub numele de Regele Charles al III-lea. Astfel, prințul William și-a pierdut titlul de duce de Cambridge și a devenit prinț de Wales și duce de Cornwall, fiind al 25-lea succesor al tronului care deține această distincție. Cu această ocazie, fiul cel mare al regelui a moștenit Ducatul de Cornwall, care valorează un miliard de lire sterline.

De-a lungul ultimilor zeci de ani, actualul Rege al Marii Britanii a reușit să obțină bani frumoși în urma proprietății care depășește 52.000 de hectare. Așa cum era de așteptat, majoritatea veniturilor au mers către cauze nobile și activități caritabile pe care actualul monarh le-a susținut. Nu se știe încă dacă vor exista sau nu schimbări în ceea ce privește modul de administrare al Ducatului, însă un lucru este cert, prințul William va reuși să obțină sume destul de mari și să își rotunjească averea în urma decesului bunicii sale.

CITEȘTE ȘI: CAMILLA PARKER BOWLES, NOUA REGINĂ CONSOARTĂ A MARII BRITANII. CE ATRIBUȚII VA AVEA SOȚIA REGELUI CHARLES AL III-LEA

Cu această ocazie, soția prințului William, Kate Middleton, va dobândi și ea la rândul ei un nou titlu. Aceasta va fi numită ducesă de Wales și de Cornwall, titulatură pe care a avut-o și actuala regină consoartă, Camilla Parker Bowles.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult