Profeția uluitoare a magnatului Amazon: ”Oamenii se vor naște în spațiu! Doar vor vizita Pământul!”

Publicat: 13/11/2021 | 17:32

Jeff Bezos, miliardarul fondator la Amazon și Blue Origin, face o prezicere uluitoare! Astfel, după părerea lui, oamenii se vor naşte în spaţiu şi vor locui în colonii. Iar pe Pămând vor ajunge doar în vizite, în vacanțe.

Magnatul avea să discute despre spaţiu, despre planurile Blue Origin şi despre relaţia dintre explorarea spaţială şi salvarea Pământului în timpul unei conversaţii care a avut loc miercuri la Forumul Ignatius 2021 din Washington, potrivit Insider. (CITEȘTE ȘI: TOP FORBES 2019. JEFF BEZOS, CEL MAI BOGAT OM DIN LUME PENTRU AL DOILEA AN CONSECUTIV)

Coloniile spațiale s-au regăsit în interviul fondatorului Amazon: habitate plutitoare care imită vremea şi atracţia gravitaţională a Pământului. Cilindrii plutitori, care se învârt, ar putea găzdui până la un milion de oameni şi ar avea „râuri şi păduri şi viaţă sălbatică”, a spus el. „De-a lungul secolelor, mulţi oameni se vor naşte în spaţiu. Acesta va fi prima lor casă. Se vor naşte în aceste colonii, vor trăi în aceste colonii. Apoi, ei vor vizita Pământul aşa cum aţi vizita, ştiţi, Parcul Naţional Yellowstone”, a spus Bezos.

Profeția uluitoare a magnatului Amazon: ”Oamenii se vor naște în spațiu! Doar vor vizita Pământul!”

Bezos a dezvăluit că ideea construirii de colonii spaţiale i-a venit cu mult timp în urmă și a fost prinsă chiar în discursul său de absolvire a liceului. El chiar crede în această soluție, pentru că este o opțiune mai bună decât încercarea de a reîncepe viaţa pe o altă planetă. „Chiar dacă ar fi să terraformezi Marte sau să faci ceva foarte dramatic de genul acesta – ceea ce ar putea fi foarte, foarte provocator, apropo – chiar dacă ai face asta, ar însemna, cel mult, o dublare a Pământului. Atunci treci de la 10 miliarde de oameni la 20 de miliarde de oameni”, a spus miliardarul. (NU RATA: JEFF BEZOS DIVORȚEAZĂ DUPĂ 25 DE ANI DE CĂSNICIE! LA FINALUL LUI 2019, ALESIA, O BURLĂCIȚĂ DIN VASLUI, I-A TRIMIS MILIARDARULUI UN MESAJ FABULOS. “ÎNSOARĂ-TE CU MINE, ARĂTOSULE!”)

Avea să fie contrazis de un alt miliardar, Elon Musk. Fondatorul Tesla și SpaceX a declarat că principalul obiectiv al companiei sale de rachete este „colonizarea planetei Marte”, iar referirea lui Bezos la terraformare pare a fi o lovitură indirectă la adresa sa. „Ar fi ca şi cum ai încerca să construieşti SUA în mijlocul Oceanului Atlantic”, a spus Musk.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult