Radu Vâlcan, gest neașteptat în văzul tuturor! Ce cadou i-a oferit Biancăi Giurcă de la Insula Iubirii

Publicat: 29/07/2023 | 12:39

Vineri seara, în ediția 12 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7, Bianca Giurcă a primit un cadou din partea lui Radu Vâlcan, în timp ce se aflau la ceremonia focului. Concurenta a rămas surprinsă de ceea ce i-a fost dăruit.

Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru concurenții de la Insula Iubirii, din acest sezon. Spiritele se încing, iar bărbații rezistă cu greu tentațiilor din partea ispitelor.

Nici pentru fete nu e mai ușor. Deși păreau că sunt sigure pe ele și pe iubirea pe care le-o poartă iubiților lor, ispitele masculine le „încurcă”.

Vineri seara, Radu Vâlcan le-a invitat pe concurente la o nouă ceremonie a focului, acolo unde au vizualizat imagini cu partenerii lor. Și de această dată, momentul a fost unul dificil pentru Bianca Giurcă, asta pentru că Marius Moise, iubitul său, nu a avut nicio remușcare și s-a lăsat prada tentației ispitei Oana.

Vizibil afectată, Bianca și-a stăpânit cu greu emoțiile. Radu Vâlcan, gazda emisiunii Insula Iubirii, a ales să-i ofere un cadou neașteptat în acel moment dificil pentru concurentă.

CITEȘTE ȘI: Imaginile vorbesc de la sine! Concurenta de la Insula Iubirii care s-a sărutat cu o ispită masculină, fără să se gândească la relație: „Nu a dat înapoi nici măcar o secundă”

Bianca Giurca a primit un lanțișor din partea lui Radu Vâlcan (sursa FOTO: captură TV)

Cadoul pe care i l-a dăruit Radu Vâlcan Biancăi Giurcă: „Am fost profund surprinsă”

La un moment dat, Radu Vâlcan a întrebat-o pe Bianca dacă se simte bine, având în vedere faptul că vizualizase imagini cu iubitul ei, în timp ce stătea în brațele ispitei.

„M-am speriat. Mă așteptam să plecăm. Mă așteptam să se termine”, a reacționat tânăra.

Discuția a continuat, iar șatena a făcut o dezvăluire șocantă. Radu Vâlcan s-a oferit să-i dăruiască un lănțișor, imediat după ce Bianca a mărturisit că nu a primit niciodată un cadou din partea cuiva. Nici măcar din partea iubitului ei.

„Nu, mai am ceva pentru tine. Pur și simplu vreau să îți fac un cadou. Este Sfântul Benedict, un protector al sufletului, al încrederii și al energiei de care vreau să ai parte în fiecare zi”, a zis Radu Vâlcan, spre marea surpriză a tinerei.

Concurenta a fost complet surprinsă de cadoul pe care l-a primit. Gestul lui Radu Vâlcan a fost apreciat nu doar de Bianca, ci și de colegele sale care au fost martore la discuție.

„Am fost profund surprinsă, nu mă așteptam, mi s-a părut un gest foarte natural, din suflet. Apreciez lucrurile făcute din suflet indiferent de cine le face. Ai o stare foarte bună atunci când primești un cadou, când nu te aștepți”, a declarat Bianca Giurcă la Insula Iubirii

VEZI ȘI: Viciul ascuns al Biancăi Giurcă, de la Insula Iubirii! Și-a aruncat toți banii pe acest „hobby”: „Doar Marius acceptă”