Raed Arafat, despre amânarea măsurilor de relaxare în România: „Nu este deloc exclus”

Publicat: 20/06/2020 | 19:26
Raed Arafat, despre amânarea măsurilor de relaxare în România: „Nu este deloc exclus”

Raed Arafat a vorbit astăzi despre amânarea măsurilor de relaxare în România. Șeful ISU consideră că acest lucru nu este deloc exclus.

În contextul în care creșterea numărului noi de cazuri de infectare cu coronavirus este constantă, Raed Arafat atrage atenția asupra măsurilor de distanțare socială. 

Secretarul de stat în MAI a spus, la Digi 24, că autoritățile iau în calcul să se amâne faza următoare de relaxare: „Este posibil, nu este deloc exclus”.

„Suntem îngrijorați!”

Arafat s-a declarat îngrijorat de faptul că oamenii nu mai respectă regulile de distanțare socială și nu mai poartă mască. 

„Suntem îngrijorați, la început oamenii au respectat regulile, în faza 1. În faza 2 au început să audă diverse. S-a întărit curentul opiniilor împotrivă, că tot ce s-a făcut e un fiasco. Am auzit un medic care spunea că e o biată gripă, care nu e o problemă.

Sunt țări care au pierdut sute de cadre medicale, și noi auzim pe cineva care spune: e o biată gripă. Care e mesajul care se transmite? Că eu, ca medic nu cred in ce fac ceilalți medici, atunci omul ia masca de pe față, nu mai respectă regula de distanțare.

Cred că nu numai eu, poate și mai mulți colegi în cadrul grupului care include medici, personal tehnic, poate o să recomandăm amânarea momentului pentru noi măsuri de relaxare, analizând fiecare măsură care ar fi impactul ei.

Ni se cere creșterea numărului de persoane la întâlniri, să deschidem sălile de spectacole. Întrebarea e care va fi mecanismul dacă și așa cum e acum pare să fie o problemă?

E de înțeles dorința cetățenilor de a-și relua viața normală. Noi am explicat clar – ne putem întoarce la normalitatea de dinaintea virusului când o să avem vaccin, tratament sau când virusul infectează un procent mai mare pe mapamond. Am zis că măsurile de relaxare, ca să funcționeze trebuie să aibă măsuri compensatorii – masca, distanțare.

Dacă nu respectăm măsurile compensatorii, măsurile de relaxare duc la creștere necontrolabilă”, a spus secretarul de stat. 

Foto: pixabay.com