Răsturnare de situație în cazul dublei crime din Iași! Cine urmează să fie audiat de anchetatori

Publicat: 17/04/2022 | 12:19

La începutul lunii decembrie, o dublă crimă șoca întreaga țară: Youssef Jniyah şi iubita lui, Ioana Vanesa Burlacu au fost găsiți morți, în același pat, în vila închiriată de studentul marocan.

Ioana Vanesa Burlacu prezenta pe trup nu mai puțin de 33 de plăgi tăiate. Studentul marocan, Youssef Ajniyah, prezenta 17 plăgi înțepat-tăiate. Testele de droguri au ieșit negative. De asemenea, urmele de pe corp arată că cei doi tineri ar fi încercat să se apere în fața criminalului.

„S-au efectuat necropsiile celor doi tineri. Vorbim despre două cazuri de agresiune. Persoana de sex feminin prezenta 33 de plăgi tăiate, iar persoana de sex masculin prezenta 17 plăgi înțepat-tăiate, cu atingerea organelor vitale. Examenele de laborator vor confirma ceea ce medicii legiști au constatat necroptic. Nu s-a identificat prezența alcoolului, cel puțin la persoana de sex feminin. Nici testele pentru droguri nu au ieșit pozitive. Plăgile aveau dispoziție pentru afectarea organelor vitale și dispunerea lor erau aproape identică. Sunt o parte din leziune în regim de apărare. Nu există urme de incendiere. Au avut parte de o moarte violentă”, preciza prof.dr. Diana Bulgaru, șefa IML Iași, ân urmă cu câteva săptămâni, citată bzi.ro.

CITEȘTE ȘI:  TATĂL VANESEI, TÂNĂRA UCISĂ ÎMPREUNĂ CU IUBITUL MAROCAN, FACE DEZVĂLUIRI SFÂȘIETOARE. FIICA SA I-AR FI CERUT AJUTORUL ÎNAINTE SĂ MOARĂ

O persoană misterioasă, audiată de anchetatorii ieșeni

La mai bine de patru luni de la odioasa crimă, oamenii legii vor să-l reaudieze și pe principalul suspect al dublului asasinat din Moara de Vânt. Acesta a cerut din nou să fie pus în libertate.

„Da, este adevărat. Noi am contestat astăzi (vineri – n.r.) decizia de prelungire a arestului preventiv în cazul clientului meu. Cel mai probabil, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași vor analiza contestația la începutul săptămânii viitoare. Nu știu exact în ce zi. De asemenea, Ahmed Sami El Bourkardi urmează a fi reaudiat tot atunci”, a declarat  avocata Raluca Andrei, cea care îl reprezintă pe studentului canadian de origine marocană.

CITEŞTE ŞI: A FOST PRINS SUSPECTUL PRINCIPAL ÎN CAZUL DUBLEI CRIME DIN IAȘI. UNDE SE ASCUNDEA MAROCANUL

Pe de altă parte, surse judiciare susțin că, pe lângă studentul canadian de origine marocană, anchetatorii ieșeni vor să audieze și o persoană care, deocamdată, are statutul de suspectă. Așadar, sursele amintite au afirmat că oamenii legii o vor audia luni și pe iubita suspectului, Imane El Adraoui, relatează bzi.ro.

Cine este suspectul crimelor din Moara de vânt

Ahmed Sami El Bourkardi a plecat spre Roma pe data de 11 decembrie, la o zi de la descoperirea macabră, împreună cu iubita lui, Imane El Adraoui. Ambii au plecat într-un city break pe care îl achitase el cu mai mult de o lună în urmă. Iubita lui Ahmed Sami El Bourkardi, Imane El Adraoui, este o tânără din El Jadida (Maroc), care, de ceva vreme, este stabilită la Iași pentru studii.

Ahmed Sami El Bourkardi, presupusul criminal de pe Moara de Vânt, s-a născut pe 25 iunie 2001 și a ajuns la Iași de 2 ani pentru a urma cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, din Iași.

Sursa foto: BZI