Relația Adriana Bahmuțeanu-George Restivan depinde de acest obicei bizar: „Și la 100 de ani trebuie să îl faci”

Publicat: 16/05/2023 | 19:34

În urmă cu o lună, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan își uneau destinele și în fața lui Dumnezeu. Cei doi au decis să se cunune religios departe de ochii curioșilor, într-o biserică din Ucraina. Relația acestora pare să meargă cât se poate de bine, iar pentru a se asigura că lucrurile o să rămână așa, Adriana Bahmuțeanu a introdus în căsnicia cu George Restivan un obicei bizar, care să le asigure buna funcționalitate a cuplului. Despre ce este vorba?

La începutul lunii aprilie, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan anunțau că amâna marea nuntă pe care o plănuiseră, însă la numai două săptămâni după au decis să facă pasul în secret, așa cum s-a întâmplat și în cazul cununiei civile. Mai exact, bruneta nu a mai vurt să aștepte și a hotărât să se căsătorească departe de ochii curioșilor.

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au cununat religios la o biserică din Ucraina, iar momentul a fost unul magic pentru cei doi miri. Se pare că ideea i-a aparținut fostei soții a lui Silviu Prigoană care spune că mereu a visat să aibă parte și de o nuntă în acest stil.

„I-am spus că ar fi frumos și mi-am dorit toată viața mea să mă cunun așa ca în filme, ca în basme, ca în povești, la o mănăstire în vârf de munte, să nu mă știe nici vântul, nici pământul, pentru că eu nu trăiesc nu nimeni în casa mea. S-ar fi aflat, dar i-am zis că vreau să fiu eu cu el și cu Dumnezeu și cu încă doi oameni care să ne ducă lumânările, să ne țină la biserică, că așa e creștinește.

Eu asta mi-am dorit, să mă simt aproape de divinitate. Lui i-a plăcut ideea asta și de aici până a ajunge noi la mânăstirea Bănceni a fost un pas. Mă simt mult mai eliberată după ce ne-am cununat și de câte ori l-am întrebat pe George a zis că și lui i s-a luat o piatră de pe inimă. Ne-am făcut 100 de planuri pe hârtie și 100 de variante”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, în cadrul emisiunii Online Story by Cornelia Ionescu.

(CITEȘTE ȘI: AU VRUT SĂ-I FURE SOȚUL! CINE A ATENTAT LA BĂRBĂȚIA LUI GEORGE RESTIVAN? ADRIANA BAHMUȚEANU FACE DEZVĂLUIRI PICANTE)

Obiceiul bizar din căsnicia Adrianei Bahmuțeanu

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt în al nouălea cer după ce s-au căsătorit. Cei doi și-au dorit mult să își unească destinele și în mod oficial, iar acest lucru le-a adus împlinirea. Cu toate acestea, proaspeții însurăței nu se culcă pe o ureche și fac tot posibilul ca relația lor să funcționeze, iar pentru a se asigura de acest lucru Adriana Bahmuțeanu a impus un obicei care poate părea puțin ciudat, dar care este foarte eficient, spune ea.

Mai exact, bruneta și soțul ei, din șase în șase luni, o să aibă o discuție deschisă în care o să vorbească despre relația lor, dacă sunt mulțumiți de ea și dacă își doresc ca totul să meargă mai departe. Iar pentru a avea gândurile limpezi, discuția o să se poarte cu picioarele în apă rece.

„Noi am stabilit până la cele mai mici detalii ce să facem și în continuare ne stabilim și ce investiții să facem, ce să mâncăm mâine, la ce școală să dăm copilul, unde să mergem în vacanță sau cum să ne planificăm în continuare viața. Dacă am fi mers pe mâna unuia sau altuia ar fi zis că nu e bine așa, e bine invers și dădeam vina pe el.

I-am propus lui George ca din 6 în 6 luni să stăm de vorbă cu picioarele în apă rece amândoi și să ne hotărâm dacă continuăm sau nu relația. L-am întrebat într-o seară dacă mai vrea, să ne gândim ce nu a mers până acum, ce a mers bine și vrei să îmbunătățești, ce a fost extraordinar și ți-a plăcut din toată experiența asta de până acum. Faci bilanțul relației întotdeauna. Și la 100 de ani trebuie să îl faci, asta este o maturitate”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.

(VEZI ȘI: ADRIANA BAHMUȚEANU I-A FĂCUT SOȚULUI FIȘA POSTULUI: OBLIGAȚII ȘI DREPTURI! CE ARE VOIE SĂ REFUZE? CANCAN.RO ARE LISTA COMPLETĂ)