Reputatul Gheorghe Turda a cântat pentru Costin Mărculescu. Oamenii l-au ascultat înmărmuriți VIDEO

Publicat: 13/06/2020 | 14:03

Mai bine de o oră a durat  slujba ținută de preoții de la biserica ”Sfântul Gheorghe cel Nou”, acolo unde fusese depus sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Costin Mărculescu. În fața a zeci de apropiați ai lui Costin, preotul a făcut un scurt istoric al celui care a fost Costin Mărculescu, iar, la un moment dat, în rol a intrat și cunoscutul cântăreț de muzică populară, Gheorghe Turda.

CITEȘTE ȘI: IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE DE LA ÎNMORMÂNTAREA LUI COSTIN MĂRCULESCU

Reputatul artist a cântat în memoria lui Costin Mărculescu, iar oamenii l-au ascutat, cu lacrimi în ochi și cu capetele plecate. Gheorghe Turda a fost și el un apropiat al lui Mărculescu, pe care l-a cunoscut cu mulți ani în urmă. Tocmai de aceea a fost pentru el o mare onoare să fie invitat să cânte pentru fostul actor.

Reputatul Gheorghe Turda, cântec de jale pentru Costin Mărculescu. Oamenii l-au ascultat înmărmuriți

După aceea, preoții au continuat slujba, apoi, sicriul a fost scos din capelă și urcat în mașina mortuară, care se va opri la cimitirul Reînvierea, unde va avea loc ceremonia de înmormântare a fostului actor. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini dureroase de pe drumul spre locul de veci. Ceremonia tristă de înhumare a lui Costin Mărculescu va avea loc în scurt timp. Rudele, prietenii, chiar și cei care nu au avut plăcerea să-l cunoască personal pe Costin merg în urma mașinii unde se află sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului actor. Îi aduc un omagiu și-l conduc pe ultimul drum. Drum care se va sfârși la locul de veci din cimitirul Învierea, din Capitală.

Cine a fost Costin Mărculescu

Costin Mărculescu s-a născut la 29 iunie 1969 la Craiova și a debutat în televiziune în anul 1984, la vârsta de 15 ani, în două piese de teatru televizate. El a mai apărut în mai multe filme, precum „Al patrulea gard lângă debarcader” (1985) și „Liceenii” (1986). În „Liceenii” a jucat alături de Ștefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruț, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu și George Ivașcu. (NU RATA: COSTIN MĂRCULESCU A FOST DEPUS LA CAPELĂ. UNDE VA FI ÎNMORMÂNTAT)

Mărculescu a absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale, promoția 1989-1993. Pe parcursul anilor a participat la nenumărate emisiuni de divertisment pe mai multe posturi TV în postura de actor sau cântăreț.

El a mai jucat în peste 2000 de spectacole de teatru în țară și străinătate, urcând pe scenă alături de actori precum Florin Piersic, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Emil Hossu, George Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mitică Popescu, Cezara Dafinescu, Horațiu Mălăele și mulți alții.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult