Restricțiile din Capitală au fost prelungite cu alte 14 zile. Ce se întâmplă în weekend

Publicat: 10/04/2021 | 15:40

Potrivit unui anunț făcut recent de către Prefectura Capitalei, restricțiile au fost prelungite pentru alte 14 zile, iar în weekend se menține carantina, precum și limitarea circulației.

Din cauza faptului că rata de infectare se menține peste 5, în Capitală, restricțiile au fost prelungite cu alte două săptămâni. În weekend, lucrurile rămân neschimbate, fiind încă în vigoare carantina, dar și limitarea circulației.

„Art. 1. Se constată că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 10.04.2021, ora 10:03 este de 6,39/1000 de locuitori fapt pentru care, începând cu data de 11.04.2021 ora 00:00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia sau la atingerea pragului de 7,5/1000 de locuitori.
Art. 2. Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 – 5,00 în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 20.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 de locuitori, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie”, se arată în comunicatul emis de Prefectura Capitalei.

GCS a raportat astăzi 4.310 noi cazuri de infectare cu COVID-19

GCS a dat publicității noile informații cu privire la numărul infectărilor de pe teritoriul României, din ultimele 24 de ore. Până sâmbătă, 10 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.002.865 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). De la ultima informare, în România au mai fost testate pozitiv încă 4.310 persoane.

Sursă foto: Pixabay