Revoltă la restaurantul lui Cătălin Scărlătescu de pe litoral. Oamenii așteaptă zeci de minute pentru o comandă

Publicat: 29/04/2023 | 19:12

Pe data de 29 aprilie, echipa CANCAN.RO a ajuns și în Vama Veche, la renumitul restaurant al lui Cătălin Scărlătescu. Ajunși la cherhanaua juratului de la Chefi la Cuțite, reporterilor nu le-a venit să creadă câtă lume aștepta să prindă o masă, deși majoritatea localurilor din stațiune erau goale. Se pare că bucătarul de la Antena 1 a preferat să țină prețurile jos, motiv pentru care zeci de oameni s-au îngrămădit în restaurant. Singura problemă: servirea lentă datorată prea multor comenzi.

În timp ce inflația este în floare și toate prețurile s-au mărit, inclusiv în domeniul HoReCa, se pare că juratul de la Chefi la Cuțite a preferat să aibă câștiguri mai mici, dar un val mai mare de clienți. Cătălin Scărlătescu are o cherhana extrem de accesibilă în Vama Veche, fapt care a dus instant la un număr mult mai mare de turiști care îi aleg localul.

Echipa CANCAN.RO n-a reușit să-l prindă pe faimosul bucătar la localul său, dar în locul lui erau bucătari instruiți de el care îi respectă întocmai rețele, fapt care s-a văzut și în cererea enorm de mare, mai mare decât putea suporta personalul profesionist. Cei care au mâncat acolo au fost extrem de mulțumiți de calitatea preparatelor, dar nemulțumiți de faptul că servirea era lentă pentru că ospătarii, pur și simplu, nu mai puteai face față.

(CITEȘTE ȘI: Câți lei costă o porție de sarmale făcute de Cătălin Scărlătescu de la America Express. Chef-ul postului Antena 1 a dat lovitura cu noua lui afacere!)

Ce prețuri ale Cătălin Scărlătescu de la Antena 1 la cherhanaua din Vama Veche. Este mai ieftin decât în Centru Vechi!

Pentru cei care vor să asorteze preparatele cu o băutură, o Cuba Libre costă la cherhanaua lui Cătălin Scărlătescu doar 25 de lei, mai puțin chiar decât în Centrul Vechi din Capitală. O bere costă 10 lei, un cidru, 8 lei, iar o cafea, tot 8 lei. Mai mult de atât, un suc natural de căpșune, vișine sau fructe de pădure costă doar 10 lei pentru o cantitate de 400 de ml.

Câteva produse de la cherhanaua lui Cătălin Scărlătescu din Vama Veche / Sursă foto: CANCAN.RO

Cine a venit hotărât să-și potolească foamea, nu doar setea, în localul bucătarului de la Antena 1, trebuie să știe că o porție de guvizi de 200 de grame costă 20 de lei, o porție de păstrăv de mare, de 100 de grame, costă 14 lei, o ciorbă tradițională pescărească, 19 lei și o porție de rapane, 35 de lei. Acestea sunt doar câteva exemple de preparate care sunt la mare căutare în localul juratului de la Chefi la Cuțite.

(CITEȘTE ȘI: Cât costă un curcan pregătit de Cătălin Scărlătescu. Juratul de la „Chefi la cuțite” face bani înainte de Crăciun)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult