Românii au trecut la o relaxare totală! Turiștii au luat cu asalt Ceahlăul, iar măsurile de protecție au fost aproape inexistente

De: A. D.
Publicat: 17/05/2020 | 23:45

Odată cu relaxarea masurilor din data de 15 mai a început și relaxarea totală a românilor. Mulți pare că au uitat că România tocmai ce a trecut printr-o perioadă de aproape două luni în care a fost stare de urgență. Turiștii au luat cu asalt traseul montan de la Cabana Dochia, în primul weekend de relaxare. Aproape 200 de oameni au urcat sâmbătă pe Muntele Ceahlău, fără să păstreze măsuri elementare de siguranță în contextul pandemiei de coronavirus.

Un val de turiști s-au prezentat în acest weekend pe traseul montan de la Cabana Dochia. Deși pericolul prezentat de virusul COVID-19 încă este prezent aceștia s-au comportat ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Oamenii s-au aduna în grupuri mari, iar distanțarea socială nu a fost respectată deloc. În ceea ce privește masca de protecție doar câțiva dintre cei prezenți aveau. (CITEȘTE ȘI: ALTĂ INVITAȚIE LA PARTY, CU ZECI DE TINERI, ÎN MAMAIA NORD! PE PLAJA LUI VLADIMIR DRĂGHIA S-AU ÎNCINS GRĂTARELE, IAR DJ-UL ÎNTREȚINE ATMOSFERA)

Turiștii au mers pe traseele turistice până în vârful muntelui, iar grupurile erau cu mult mai mari decât limita de 3 persoane impuse prin regulile stării de alertă. (VEZI ȘI: MINISTRUL SĂNĂTĂȚII ESTE DECIS SĂ IA MĂSURI EXTREME: „DACĂ EVOLUȚIA VA FI NEFAVORABILĂ, VOM REINTRODUCE RESTRICȚIILE”)

Șeful Salvamont Neamț, Raul Papalicef, a declarat pentru Mesagerul de Neamț că mult prea puțini turiști credeau în eficiența măsurilor anti-coronavirus și chiar în existența virusului, ce a făcut numeroase victime la nivel mondial.

„Din 5 persoane întrebate, dacă spun doi că au greșit că n-au respectat regula grupului de 3 persoane, ceilalți vorbesc despre Oculta Mondială, despre antenele 5G și despre o campanie împotriva bisericii și împotriva lui Hristos, ca să nu se mai permită împărtășania cu o singură linguriță. Românul s-a relaxat total și nu mai respectă nimic, condiții în care mi-e teamă că vor exploda cazurile în următoarele 10 zile. Am ajuns în faza în care fiecare se protejează atât cât este de responsabil”, a relatat șeful Serviciului Salvamont Neamț.