Ministrul Sănătății este decis să ia măsuri extreme: „Dacă evoluția va fi nefavorabilă, vom reintroduce restricțiile”

Ministrul Sănătății este decis să ia măsuri extreme: „Dacă evoluția va fi nefavorabilă, vom reintroduce restricțiile”

După ce în ultimele zile lumea s-a înghesuit să iasă la aer liber fără să țină cont de distanțarea socială, Nelu Tătaru a precizat că inconștiența poate duce la o evoluție nefavorabilă a corovirusului.

Concret, spune ministrul Sănătății, dacă numărul de cazuri va crește mult, măsurile de restricție anterioare se vor reimpune, la fel ca și starea de urgență.

„Am observat începând de pe 15 o confundare a măsurilor de relaxare cu o relaxare totală. (…) Suntem într-un moment în care avem 2 zile și în aceste 2 zile atât agenții economici cât și populația, o parte din ei, au uitat să urmărească și acele reguli.

Țin să reamintesc! Precauțiile și regulile trebuie să rămâne de bază! Sunt 14 zile în care noi, ca minister al Sănătății și celelalte ministere de resort urmărim evoluția. Dacă această evoluție este nefavorabilă, vom reinterveni și vom impune restricții!

Dar umărind primele două zile, nu neapărat e o îngrijorare, dar precauțiile sunt maxime. Trebuie să ne gândim săptămâna viitoare dacă răspunsul este negativ sau pozitiv după aceste 2-3 zile”, a declarat Nelu Tătaru la Antena3.

Bilanțul COVID-19 din România

Grupul de Informare Strategică transmite că până astăzi, 17 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.871 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.890 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată,  până acum, 1097 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...