Românii care trăiesc cu 2.000 de lei pe lună şi se plimbă prin toată lumea: „Ne facem viaţa mai uşoară”

Publicat: 05/10/2022 | 08:09

Pandemia a schimbat modul de trai al multor persoane, gândirea, dar mai ales percepția despre tot ceea ce ne înconjoară. Din acest motiv, oamenii au început să vadă cu totul altfel viața, s-au reorientat, iar acum acceptă mult mai ușor provocările. Este și cazul unor români, care în perioada pandemiei, au avut, se pare, cea mai bună idee. Au descoperit cum să îmbine, perfect, utilul cu plăcutul.

Un cuplu de români a reușit să își transforme viața într-o continuă vacanță. Totul a început în pandemie, iar în prezent a devenit un mod de viață pentru cei doi. Mai exact, Raluca și Eugen au transformat o dubă în propria lor casă, cu ajutorul căreia călătoresc prin toată lumea.

„Ne face viața de zi cu zi mai ușoară, o folosim foarte mult la cumpărături, la explorarea orașelor, a insulelor și în general în locurile unde este greu să ajungi cu un camper de 7 metri”, au declarat Raluca și Eugen.

Raluca și Eugen au reușit să transforme o dubă în propria lor casă

Raluca și Eugen, colindă lumea într-o dubă

Deși nu dispun de foarte mulți bani lunar, cei doi au învățat să se descurce cu cât au, dar cel mai important știu să se mulțumească cu micile bucurii ale vieții. Din banii pe care îi câștigă din munca la distanță, dar și din economii, cei doi își continuă visul.

CITEȘTE ȘI: TÂNĂRA DIN IMAGINE S-A ÎNTORS DIN VACANȚĂ, DIN SPANIA, ȘI A AFLAT CĂ E ÎNSĂRCINATĂ. CE A URMAT DEPĂȘEȘTE ORICE IMAGINAȚIE

Au colindat zeci de țări, iar aventura lor încă nu s-a terminat.

„Ne-am temut, este adevărat, de iarnă, ne-am gândit că nu ne vom descurca, că va fi prea frig, că poate nu ne ajung bateriile din cauza soarelui mai puțin, dar în 95% din timp nu am avut probleme”, au mai spus ei.