Ruby i-a lăsat mască pe Răzvan și Dani, în platoul emisiunii de la Antena 1

Publicat: 24/06/2021 | 17:23

Invitată la ”Neatza cu Răzvan și Dani”, emisiune care se difuzează pe Antena 1, Ruby i-a lăsat mască pe cei doi prezentatori. A spus totul despre ea, cu cine locuiește și ce o enervează rău de tot la iubitul ei.

Ana Claudia Grigore, Ruby, sub numele de scenă, și-a promovat noua piesă, compusă de Connect-R, chiar în emisiunea lui Răzvan Simion și Dani Oțil. Fosta finalistă de la Asia Express a apărut într-o rochie neagră, mulată, scurtă, care i-a pus în evidență formele voluptoase. Avea să se dezlănțuie, cu mișcări senzuale în platoul emisiunii, cântând și dansând. „Curg apele pe mine, m-am facut frumoasă timp de 40 de minute și degeaba. Piesa asta mi-a facut-o Relu, Connect-R”, a dezvăluit Ruby. (CITEȘTE ȘI: SOLISTUL DE LA „TALISMAN” NU A DIVORȚAT, DAR BAT CLOPOTE DE NUNTĂ + RUBY SE „TUNEAZĂ” PENTRU MARE, DIN CAP PÂNĂ ÎN PICIOARE?)

Ruby și iubitul ei, împreună de șapte ani

Ruby și iubitul ei Robert sunt împreună de mai bine de șapte ani. Cei doi au o relație frumoasă, însă au apărut unele zvonuri potrivit cărora relația acestora s-a destrămat. Nimic adevărat, spune artista. (NU RATA: RUBY A SLĂBIT ÎNGROZITOR DE MULT. DETALIUL PE CARE FANII L-AU OBSERVAT: ”N-AM MÂNCAT NIMIC ZILELE ASTEA”)

Avea să lămurească totul și să dezvăluie și de ce nu s-au căsătorit. „Nu simt vreo presiune din partea nimănui când vine vorba despre căsătoria cu iubitul meu. Suntem împreună de atâția ani și suntem foarte bine așa cum suntem. Sufletește suntem amândoi ca doi copii, așa ne simțim. Nimeni din familie mea nu se întreabă când ne căsătorim: nici mama, nici mamaia, nici Robert. Nu avem planuri de nuntă, nu avem planuri de copii acum pentru că atât eu cât și el suntem focusați pe carieră și cam atât, în momentul de față. Mi-am făcut o traiectorie în viață și momentan cariera primează”, a declarat Ruby pentru playtech.ro.

Cât despre un copil, Ruby a fost tranșantă: „Mă descurc foarte bine în educarea unui copil. Când mă uit așa mai urât la fratele meu începe războiul. Are 6 ani. Am și o numărătoare. Număr de la 3, 2, 1 și nu apuci să vezi ce urmează. El fuge deja când încep să număr. Eu îl iubesc foarte mult, dar când văd că deja exagerează sau cu telefonul sau televizorul…Sunt foarte autoritară. Copilul trebuie să știe și de frică.”

Sursa foto: Instagram

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult