S-a aflat boala care a băgat-o în spital pe Draga Olteanu Matei

De: Cancan
Publicat: 05/05/2018 | 13:06

Actriţa Draga Olteanu Matei a fost internată în Spitalul Județean Piatra- Neamţ, duminică, 29 aprilie, și se află sub supravegherea medicilor, cei care i-au stabilit un diagnostic.  

Draga Olteanu Matei se află în grija medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, fiind transferată de câteva zile într-o rezervă a secției chirurgie generală. Îndrăgita actriţă se află sub observație şi i se fac investigaţii medicale, după ce a fost adusă duminică la spital, în stare destul de gravă, din cauza unor probleme digestive.

“Acum este internată pe chirurgie, atât pot să vă spun, fiindcă s-a cerut confidențialitatea”, a declarat dr. Daniela Burghelea, directorul medical interimar al spitalului, pentru Mesagerul de Neamț.

Ulterior, medicii i-au pus și un diagnostic. După mai multe examene medicale și diagnostic prezumtiv de pancreatită, cu ușoare fibrilații cardiace, dar și o disfuncție biliară, astăzi Draga Olteanu Matei și-a revenit, s-a plimbat puțin prin rezervă, are un tonus bun și speră să fie externată în curând. Deocamdată, medicii continuă tratamentul medicamentos, anunță de asemenea Mesagerul de Neamț.