Scandal la meciul unei rusoaice de 16 ani. Publicul nu s-a mai putut abține. „Nu am aruncat racheta, am căzut”

Publicat: 11/07/2023 | 08:52
Mirra Andreeva a fost protagonista unui moment controversat în timpul meciului cu Madison Keys / Sursă Foto: Facebook

Luni, 10 iunie 2023, Mirra Andreeva (16 ani, 102 WTA) și Madison Keys (28 de ani, 18 WTA) s-au înfruntat în optimile de finală de la Wimbledon. Partida a avut parte de un moment controversat, în centrul căruia s-a aflat tânăra jucătoare din Rusia. Mirra a fost sancționată de arbitrul de scaun pentru un gest interpretabil, însă publicul a fost de partea sportivei. 

Mirra Andreeva (16 ani, 102 WTA) și Madison Keys (28 de ani, 18 WTA) s-au duelat în optimile de finală de la Wimbledon. În ciuda vârstei sale fragede, sportiva din Rusia a jucat excelent și i-a pus mari probleme experimentatei sale adversare. În cele din urmă, Keys s-a impus cu scorul de 3-6, 7-6, 6-2 și a obținut calificarea în sferturile de finală.

(NU RATA: Anunţ terifiant pentru Simona Halep: „Opt ani de suspendare”)

Un nou moment tensionat la Wimbledon. Mirra Andreeva, sancționată de arbitru pentru un gest involuntar

Partida a avut parte de un moment controversat, care a fost taxat de public. Mai exact, în setul trei, la scorul de 5-2, 40-40, în favoarea americancei, Mirra Andreeva a făcut un pas greșit, s-a dezechilibrat și a scăpat racheta din mână, aceasta lovind puternic terenul. Gestul rusoaicei a fost considerat drept nesportiv, iar arbitrul de scaun a sancționat-o cu un punct. Astfel, Keys a beneficiat de o minge de meci, pe care a fructificat-o și a câștigat partida. Publicul a fost însă de partea sportivei din Rusia și a huiduit la scenă deschisă decizia arbitrului.

La finalul partidei, Mirra Andreeva nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a izbucnit în plâns. Ulterior, ea a explicat că nu și-a aruncat racheta din mână, ci pur și simplu a scăpat-o.

 „Nu mi-am aruncat racheta, am căzut”, a declarat Mirra Andreeva.

Victoria Azarenka a făcut un gest uluitor la finalul meciului cu Elina Svitolina

Duminică, Elina Svitolina și Victoria Azarenka s-au înfruntat în cadrul optimilor de finală ale turneului de la Wimbledon. În ciuda faptului că sportiva din Belarus pornea ca favorită, Svitolina a jucat excelent și a reușit să câștige meciul cu scorul de 6-2, 4-6, 6-7 (9). În urma acestui succes, ucraineanca s-a calificat în sferturile de finală ale competiției unde o va întâlni pe Iga Swiatek.

Finalul partidei dintre cele două sportive a fost extrem de tensionat. Pe fondul războiului din Ucraina, Elina Svitolina a decis de ceva timp să nu mai salute sportivele din Rusia și Belarus. Conștientă că ucraineanca nu o va saluta, Victoria Azarenka a făcut un gest reprobabil la finalul partidei. După ce a dat mâna cu arbitrul, sportiva din Belarus nu a mai așteptat-o și pe Svitolina. Publicul a taxat-o imediat și a fluierat-o la scenă deschisă. Deranjată de atitudinea spectatorilor, Azarenka a făcut un gest controversat și în timp ce părăsea arena. Mai întâi a dat din cap în semn de dezaprobare, iar ulterior și-a ridicat brațele și a simulat că este încătușată, în corul de huiduieli al publicului.

La conferința de presă, Victoria Azarenka a vorbit despre situația creată la finalul meciului. Bielorusa nu i-a iertat pe spectatorii care au fluierat-o, pe care i-a numit bețivi. Totuși, Azarenka a subliniat că respectă decizia Svitolinei de nu saluta pe jucătoarele din Rusia și Belarus, acesta fiind motivul pentru care nu a mai așteptat-o la fileu.

„Discuțiile despre strângerile de mâini nu sunt vitale. Dar, dacă vreți să continuăm să discutăm despre asta, n-aveți decât. Puteți să faceți un caz din asta, să dați titluri, orice ați face, mergeți înainte!

Svitolina nu dă mâna cu jucătoare din Rusia și Belarus. Îi respect decizia. Ce trebuia să fac? Să stau și să aștept? Nimic din ce aș fi făcut nu era bine, așa că am făcut ceea ce am crezut de cuviință, pentru a-i transmite că îi respect decizia.

Cred că a fost un meci de tenis grozav. Dacă lumea este atentă numai la strângerile de mână sau la niște spectatori beți, care huiduie la final, e păcat!”, a afirmat Victoria Azarenka, informează Yahoo Sports.

(VEZI ȘI: Sorana Cîrstea și-a luat adio de la Wimbledon! Românca, dezamăgită de prestația ei: „Am greșit foarte mult”)